Companii

Benvenuti a reluat expansiunea în forţă şi a ajuns la 44 de magazine

Dan Pavel, fondator al Benvenuti

Comportamentul de consum în industria de încălţăminte este neschimbat în ultimii ani. Se observă însă că femeile reacţionează emoţional şi îşi cumpără pantofi care să fie mereu la modă, pe când bărbaţii sunt raţionali, ei reacţionând la vreme.

Dan Pavel, fondator al Benvenuti Comportamentul de consum în industria de încălţăminte este neschimbat în ultimii ani. Se observă însă că femeile reacţionează emoţional şi îşi cumpără pantofi care să fie mereu la modă, pe când bărbaţii sunt raţionali, ei reacţionând la vreme.

Autor: Cristina Roşca

06.12.2013, 00:08 111

Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 18% în primele unsprezece luni.

Retailerul de încălţăminte Benvenuti, lansat pe piaţa locală în urmă cu aproape un deceniu de antreprenorul local Dan Pavel, a deschis în acest an şase magazine, mai multe decât în ultimii patru ani (2009-2012) cumulat. Compania a ajuns la 44 de magazine sub două branduri – Benvenuti adresat persoanelor cu venituri medii şi Enzo Bertini pentru persoanele cu venituri mari. „Am simţit o stabilizare a consumului şi a companiei, iar această situaţie ne-a dat curaj să reluăm expansiunea într-un ritm mai alert. Anul 2009 a fost foarte dificil pentru noi ca business, am adoptat multe măsuri  de restructurare şi multe dintre măsuri sunt în continuare în picioare. Aceasta este noua normalitate, astfel că în orice moment trebuie să fim atenţi la costuri“, explică Dan Pavel.

Criza şi-a pus amprenta asupra sectoarelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte încă din 2009, acesta fiind de altfel cel mai dificil an pentru industrie în contextul în care românii şi-au raţionalizat achiziţiile de haine şi pantofi odată cu scăderea bugetului. Şi pentru Benvenuti cel mai puternic criza s-a resimţit în 2009, când compania a intrat pe pierderi de 1,8 milioane de lei (420.000 de euro) la afaceri de 35,2 milioane de lei (8,3 milioane de euro). Pentru a optimiza raportul venituri – cheltuieli, Dan Pavel, cel care a creat Benvenuti în primăvara lui 2004, după alţi zece ani în acelaşi business, a fost nevoit să reducă personalul cu 20% şi să realizeze reduceri de costuri pe toate departamentele, în special pe marketing. Până în 2008, inclusiv, acestui departament îi erau alocate bugete generoase. Ulterior compania a revenit pe profit, însă bugetele au rămas la nivel de criză până în acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO