Companii

Avocaţii de la Allen & Overy au consiliat finanţatorii în achiziţia grupului CME de către PPF

Avocaţii de la Allen & Overy au consiliat finanţatorii...

Autor: Roxana Rosu

06.11.2019, 12:58 230

Casa de avocatură Allen & Overy a acordat asistenţă aranjorilor în legătură cu finanţarea în valoare de 1,15 miliarde euro acordată grupului ceh PPF Group pentru achiziţia CME, companie care deţine şi PRO Tv.

Facilitatea de credit a fost complet subscrisă de către BNP Paribas, Crédit Agricole CIB, Credit Suisse, HSBC, Société Générale şi UniCredit în calitate de Underwriters, Aranjori Mandatari Principali şi Bookrunners. Société Générale şi Komerční banka au acţionat în calitate de agent pentru facilitate, respectiv agent pentru garanţii.

PPF Group, controlat de miliardarul Petr Kellner, a semnat un acord definitiv cu Central European Media Enterprises Ltd. pentru achiziţia CME şi a operaţiunilor sale de televiziune din Bulgaria, Cehia, România, Slovacia şi Slovenia într-o tranzacţie evaluată la aproximativ 2,1 miliarde dolari. Tranzacţia va fi supusă aprobării acţionarului CME, condiţiilor obişnuite pentru încheierea tranzacţiei şi aprobărilor de reglementare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO