Companii

Augustin Oancea, Tinmar Energy: Terminăm anul cu 100 MW în proiecte solare şi suntem pregătiţi pentru încă 100 MW. Va fi însă un an foarte dificil din cauza preţurilor la energie

INTERVIU

Augustin Oancea, preşedinte & CEO al grupului Tinmar Energy: Viitorul în mobilitate este clar în zona electrică şi la acest moment grupul Tinmar este în analiză pentru dezvoltarea unei reţele proprii de staţii electrice de încărcare rapidă susţinute de producţie de energie electrică din surse regenerabile.

Augustin Oancea, preşedinte & CEO al grupului Tinmar Energy: Viitorul în mobilitate este clar în zona electrică şi la acest moment grupul Tinmar este în analiză pentru dezvoltarea unei reţele proprii de staţii electrice de încărcare rapidă susţinute de producţie de energie electrică din surse regenerabile.

Autor: Roxana Petrescu

27.05.2021, 00:08 1723

♦ Tinmar Energy, unul dintre cele mai mari grupuri antreprenoriale deţinute de omul de afaceri Augustin Oancea, mizează anul acesta pe investiţii în proiecte de energie regenerabilă, dar şi pe consolidarea noii linii de business din agricultură ♦ În sectorul energetic însă, acolo unde Tinmar Energy a devenit unul dintre cei mai puternici furnizori de energie, se anunţă un an dificil, marcat de preţuri record.

„Acest an va fi foarte dificil din punctul de vedere al creş­terii preţurilor, care deja se situează la un nivel foarte ridicat fiind cele mai mari preţuri înregistrate în ultimii 10 ani“, spun reprezentanţii grupului Tinmar Energy.

Primul trimestru al anului a venit cu o scumpire de 31% a preţului spot al energiei, până la 257 de lei (53 de euro) pe MWh. Mai departe, datele din rapoartele lunare ale OPCOM, bursa de energie, arată că media preţului spot a lunii aprilie a fost de 63 de euro pe MWh faţă de un nivel de 26 de euro în aprilie anul trecut, pentru ca în mai preţul să treacă de pragul de 72 de euro pe MWh.

„Odată cu revenirea la starea de normalitate şi publicarea noilor norme şi ţinte ale Uniunii Europene cu privire la procentul de energie din surse regenerabile, preţul certificatului de carbon a ajuns la maxime istorice cu perspective de dublare în următoarea perioadă. Preţul gazelor naturale s-a dublat faţă de anul trecut. Preţul energiei electrice  a depăşit maximele din 2017“, mai spune grupul.

Potrivit Tinmar Energy, toate acestea vor duce inevitabil la creşterea facturilor pentru consumatorii finali. „Deja în piaţă, în cadrul licitaţiilor, consumatorii refuză noile preţuri de furnizare întrucât nu au bugete alocate la acest nivel şi ulterior revin cu ajustări.“

Unul dintre factorii care perturbă acum piaţa este o măsură luată în perioada stării de alertă care încă produce efecte şi care îi opreşte pe furnizori de la deconectarea clienţilor care nu-şi achită facturile.

„Provocarea cea mai mare o reprezintă articolul 72 din OUG 70/2020, care a fost emis ca o măsură de protecţie de către autorităţi pe timpul stării de alertă şi s-a transformat între timp într-un avantaj nejustificat al celor care consumă  energie electrică şi gaze naturale, dar nu doresc să-şi achite facturile serviciilor de utilităţi. Credem că imposibilitatea deconectării clienţilor rău-plat­nici este de natură să creeze dezechilibre majore în piaţa de energie electrică, afectând tot lanţul de participanţi, de la producători la consumatorii finali.“

Planuri de investiţii

În ciuda contextului de piaţă dificil,  Augustin Oancea, preşe­dinte & CEO al grupului Tinmar Energy mizează pe stabilitatea afacerilor Tinmar Energy. Pentru anul acesta, com­pania şi-a bugetat un business de 2,29 mld. lei faţă de cele 2,20 mld. lei obţinute anul trecut. Ca direcţii de dezvoltare, proiectele de energie regenerabilă şi consolidarea businessului din agricultură recent lansat se află pe lista de priorităţi.

„Am continuat investiţiile în sectorul energiei regenerabile şi în prezent deţinem în operare  77 MW în parcuri fotovoltaice. Suntem în negocieri pentru achiziţia a încă 25 MW până la sfârşitul lui T3, 2021. Sperăm să ajungem astfel la o putere insta­lată de peste 100 de MW“, spune Oancea. La finalul anului 2019, compania avea în operare 50 MW în 6 parcuri solare dezvoltate pe cont propriu.

„Ne propunem să susţinem în continuare investiţiile în sectorul energiei regenerabile, atât prin achiziţia de parcuri funcţionale, cât şi prin dezvoltarea unor noi proiecte. Urmărim astfel, cu atenţie, reglementările europene şi legislaţia în domeniu cu privire la Green Deal, fiind pregătiţi să investim în capacităţi noi de producţie, green field, de minimum 100 MW putere instalată“, a mai precizat Oancea.

Energia regenerabilă produsă ar putea mai departe să alimenteze o reţea proprie de staţii electrice, mobilitatea electrică fiind un alt plan de dezvoltare analizat de Oancea.

„Viitorul în mobilitate este clar în zona electrică şi la acest moment grupul Tinmar este în analiză pentru dezvoltarea unei reţele proprii de staţii electrice de încărcare rapidă susţinute de producţie de energie electrică din surse regenerabile“, continuă antreprenorul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO