Companii

Augusta Tepeş, Carrefour: Vom avea 25 de staţii de colectare a deşeurilor până la finalul anului

Augusta Tepeş, Carrefour: Vom avea 25 de staţii de...

Autor: Andrei Cîrchelan

16.09.2014, 11:59 331

O staţie de colectare a deşeurilor instalată de Green Group şi Carrefour la Buzău a colectat într-un an peste 176 tone de deşeuri electrice şi electronice şi 200.000 de sticle de plastic şi doze, astfel că retailerul a decis să extindă programul la nviel naţional, potrivit Augustei Tepeş, marketing client manager al retailerului Carrefour.

”Anul acesta am decis generealizarea staţiei de colectare şi asigurarea prezenţei în toate oraşele unde avem hypermarketuri”, a declarat Tepeş în cadrul conferinţei ”Cum curăţăm România?”, organizată de Ziarul Financiar.

Anul acesta, Carrefour a amenajat staţii de colectare a deşeurilor la Băneasa şi Vitan în Bucureşti, iar pe parcursul lunii septembrie vor fi deschise alte cinci. ”Vom avea 25 de staţii până la finalul anului”, potrivit lui Tepeş.  

”Proximitatea şi confortul sunt cele care vor stimula reciclarea. Stimularea financiară nu contează pentru toţi utilizatorii. Pentru alţii a contat mai mult faptul că în drum spre cumpărături au găsit un loc unde pot duce deşeurile. Se colectează inclusiv deşeurile care nu vin cu stimulente financiare. Colectăm baterii, becuri, acumulatori de maşină, etc.”, a mai spus Tepeş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO