Companii

Ce au citit românii în 2020 şi cine a ieşit învingător: Netflix sau cartea? Andrei Niculescu, director la Editura Niculescu: Nu aş spune că este o luptă între Netflix şi cărţi, ele se completează reciproc

Ce au citit românii în 2020 şi cine a ieşit...

Autor: Alexandra Matei

28.12.2020, 00:07 568

Contextul pandemic de anul acesta a influenţat preferinţele românilor în materie de achiziţie de carte, cei mai mulţi dintre clienţii editurii Niculescu optând în timpul pandemiei pentru cărţi de dezvoltare personală, autocunoaştere, bricolaj, decoraţiuni interioare sau cărţi cu activităţi pentru copii. Oamenii au petrecut foarte mult timp în case şi au avut timp să descopere şi alte tipuri de cărţi, să înveţe şi să dezvolte anumite abilităţi, consideră directorul editurii, iar platforma de streaming Netflix, un posibil rival al cărţilor, a venit de fapt în completarea lor.

„Aşteptarea noastră a fost ca în pandemie consumul de carte să crească, pentru că oamenii au lucrat de acasă şi au avut mai mult timp să răsfoiască o carte, ceea ce s-a şi întâmplat. Am văzut o creştere importantă pe mai multe domenii, mai ales autocunoaştere, dezvoltare personală, bricolaj, pentru că cei care stau, spre exemplu, la casă, au avut timp să citească şi să-şi dezvolte anumite abilităţi, înfrumuseţându-şi locuinţa. De asemenea, s-au cumpărat foarte multe cărţi cu activităţi pentru copii, pentru că părinţii au fost nevoiţi să le ocupe timpul celor mici, având în vedere că o perioadă cursurile au fost suspendate, apoi mutate în mediul online. Nu aş spune că este o luptă sau un război între Netflix şi cărţi. Sunt de părere că sunt două lucruri care se completează reciproc, este vorba despre cum decidem că vrem să ne petrecem timpul liber”, a spus Andrei Niculescu, director la Editura Niculescu, în cadrul unei emisiuni a Ziarului Financiar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO