Companii

Asocierea dintre Vaal-Arhitectură şi Popp&Asociaţii va proiecta Centrul Cultural Transilvania

Asocierea dintre Vaal-Arhitectură şi Popp&Asociaţii va proiecta Centrul Cultural Transilvania

Foto: Mircea Rosca

Autor: Laurentiu Cotu

26.10.2011, 13:21 302

Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunţat că proiectul pentru realizarea Centrului Cultural Transilvania, care include şi sediul Filarmonicii, va fi realizat de asocierea dintre companiile bucureştene Vaal-Arhitectură şi Popp&Asociaţii. Preţul de proiectarea a viitorului Centrului Cultural Transilvania este de circa 2,2 mil. lei (peste 0,5 mil. euro), pentru un termen de şase luni.

Licitaţia pentru execuţia lucrărilor de construcţie va fi organizată peste maxim şase luni, iar sala de concerte, sediul Filarmonicii şi piaţeta vor fi realizate din fondurile municipalităţii clujene, în timp ce restul clădirilor şi parking-ul vor fi susţinute printr-un parteneriat public-privat (licitaţie de concesiune).

Concursul de arhitectură pentru Centrul Cultural Transilvania, organizat de Ordinul Arhitecţilor din România (OAR) şi primăria Cluj-Napoca a fost câştigat de asocierea Vaal-Arhitectură şi Popp&Asociaţii în luna martie a acestui an. Rezultatul concursului a fost însă contestat de Bogart Construct, în asociere cu Drăgan Architecture şi Carpaţi Proiect, clasate pe locul 3 după oferta tehnică. Companiile respective au fost nemulţumite că s-a punctat o soluţie tehnică nu pentru o sală de concerte, aşa cum se cerea prin tema de concurs, ci pentru o sală multifuncţională. În prezent, Curtea de Apel Cluj a stabilit că modalitatea în care municipiul şi Ordinul Arhitecţilor din România au desfăşurat concursul pentru proiectul Centrului Cultural Transilvania a fost corectă.

''Acest proiect a fost unul greoi şi ne bucurăm că în sfârşit avem ceva palpabil. O dată cu decizia instanţei putem merge mai departe, iar lucrările de construcţie credem că vor dura între doi şi trei ani'', a declarat Sorin Apostu(FOTO), primarul municipiului Cluj-Napoca.

La concursul de arhitectură pentru Centrul Cultural Transilvania au mai depus proiecte Atelier CAAD în asociere cu Parsimonia şi Paths's Rout Timişoara, Cividini Proiect Bucureşti, asocierea Das Engineering Grup, UTCN şi Atelier RVD Cluj-Napoca şi Arhing Târgu Mureş.

Compania Popp&Asociaţii, care se ocupă de proiectarea Centrului Cultural Transilvania, a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de peste 4,6 mil. lei (circa 1,1 mil. euro), cu un număr mediu de 36 de angajaţi, potrivit sitelui Ministerului Finanţelor Publice. Compania este deţinută de Traian Popp, Dragoş Marcu şi Mădălin Coman. Potrivit unor informaţii anterioare ale municipalităţii clujene, investiţia în Centrul Cultural Transilvania, care include şi sediul Filarmonicii, este estimată la circa 80 mil. euro. Centrul Cultural Transilvania urmează să fie construit pe un teren de 13.000 mp, ocupat în prezent de Centrul militar zonal şi Biroul de recrutare al armatei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO