Caută doar în titlu
Companii

ArcelorMittal Galaţi a redeschis astăzi un furnal cu o capacitate de 2 mil. de tone

ArcelorMittal Galaţi, cel mai mare combinat din ţară, controlat de miliardarul indian Lakshmi Mittal, a anunţat că astăzi a elaborat prima şarjă de oţel de la noul furnal (nr. 5) care tocmai a fost redeschis după lucrări de modernizare care au totalizat 80 mil. euro.

Noul furnal pus în funcţiune are o capacitate de 2 mil. de tone de oţel brut pe an şi va ridica capacitatea de producţie a combinatului de la Galaţi la 3 mil. de tone de oţel brut.

"ArcelorMittal Galaţi anunţă că a început, duminică, procedurile de repornire a Furnalului nr. 5. Prima şarjă a fost elaborată luni. Această investiţie - în valoare de peste 80 de milioane de euro - a fost derulată de către o puternică echipă locală de proiect sprijinită de experţi din cadrul diviziei de business Flat Carbon Europe a ArcelorMittal. Cu cele mai bune tehnologii la nivel mondial implementate, noul Furnal nr. 5, reînzidit, are o durată de viaţă estimată la peste 15 ani. Obiectivul acestei investiţii este să contribuie la scăderea costurilor variabile ale Combinatului consolidându-i, astfel, competitivitatea", spun reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi.

Recent, conducerea combinatului a luat decizia de a închide un alt furnal cu o capacitate la jumătate din cea a furnalului nou pus astăzi în funcţiune, motivând că necesită lucrări de modernizare.

ArcelorMittal Galaţi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 985 mil. euro şi a consemnat pierderi de 81,3 mil. euro timp în care a funcţionat cu o capacitate de producţie de circa 2 mil. tone, similară cu cea a furnalului 5 redeschis astăzi.

Companii - care are si subcategorii
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.