Companii

Anuarul ZF Top 100: Care sunt cele mai valoroase 10 afaceri româneşti şi câte miliarde de lei are fiecare

Anuarul ZF Top 100: Care sunt cele mai valoroase 10...

Autor: Cristina Roşca

29.11.2019, 00:08 3419

Trei companii antreprenoriale - UiPath (IT), Banca Transilvania (bancar) şi Dedeman (bricolaj) - sunt evaluate la peste 2 mld. euro (9,8 mld. lei) fiecare.

Cele mai valoroase 10 afaceri an­tre­prenoriale româneşti sunt eva­luate la un pas de 75 mld. lei în 2019, cu circa 50% mai mult decât în anul anterior, arată cal­culele făcute de ZF pe baza datelor din cea mai recentă ediţie a anuarului Top 100 cele mai valoroase companii din România.

Cata­lo­gul, ajuns la cea de-a 14-a edi­ţie, este realizat încă de la început alături de BT Capital Part­ners. În ultimii trei ani în proiect s-a ală­turat şi compa­nia de evaluare şi con­sul­tanţă Veri­dio care se ocupă de evalua­rea băncilor.

Podiumul ce­lor mai puternice afaceri antreprenoriale din Ro­mânia este ocupat de „unicornul“ din IT UiPath, de Banca Transilvania şi de retailerul de bricolaj Dedeman. Fiecare dintre aceste companii este evaluată la peste 2 mld. euro (9,8 mld. lei). Pragul de intrare în top 10 este de aproape 450 de milioane de euro (2,1 mld. lei). Prin comparaţie, în 2018, ocupantul locului 10 era evaluat la 1,1 mld. lei, aproape la jumătate. Astfel, cifrele arată că businessul românesc antreprenorial devine tot mai valoros, motiv pentru care tot mai mulre afaceri intră şi în prima ligă a economiei româneşti.

Totodată, aceste companii tot mai puternice intră pe radarele fondurilor de investiţii gigant care cumpără pachete minoritare sau - uneori - achiziţionează întregul business, iar exemplele în acest sens nu sunt puţine.

Ediţia din acest an a topului celor mai puternice afaceri antreprenoriale nu aduce schimbări majore la vârf, singura noutate fiind intrarea companiei de pariuri sportive Superbet pe locul 7, cu o evaluare de 700 mil. euro. Astfel, până la poziţia şase nu există modificări, iar fiecare dintre companiile de pe locurile 8-10 coboară o treaptă faţă de 2018.

Totuşi, toate companiile din top 10 au fost evaluate în urcare faţă de anul anterior. Ritmul variază între 8% în cazul Altex (retail electroIT) şi 151% pentru UiPath.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO