Companii

Antreprenori locali. Dan Pavel, Benvenuti: Traficul magazinelor din malluri a scăzut în medie cu peste 30%. Nu există centru comercial unde să nu avem declin

Antreprenori locali. Dan Pavel, Benvenuti: Traficul...

Autor: Cristina Roşca

12.08.2020, 07:00 343

Retailerul de încălţăminte Benvenuti, unul dintre cei mai puternici jucători din piaţa de profil, are aproape 60 de magazine, cele mai multe în malluri.

Retailerul de încălţăminte Ben­ve­nuti a pierdut în perioada 1 martie şi 15 iunie, cât magazinele au fost închise, încasări de 6,5 milioane de euro, spune Dan Pavel, proprietarul companiei. El adaugă că şi după redeschidere rezul­tatele sunt sub aşteptări. „Vânzările de după deschiderea mallurilor sunt sub aşteptările noastre ţinând cont de pro­mo­ţiile masive pe care le avem. Marja e şi ea mult redusă faţă de 2019 dat fiind că am făcut promoţii masive pentru a pu­tea să vindem colecţia de vară. Am pier­dut lunile de bază pentru această co­lec­ţie ţinând cont că în perioada 15 mar­tie - 15 iunie vindeam în mod normal la preţ întreg iar în 2020 am fost închişi.“

Antreprenorul adaugă că după des­chi­derea centrelor comerciale traficul este în medie cu peste 30% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Există centre comerciale unde tra­fi­cul ajunge să fie cu 60% mai mic. De­pinde de la un mall la altul, nu neapă­rat de la un oraş la altul. Ce este cert e că nu există niciun centru comer­cial unde să nu avem scăderi de trafic, doar că ele pornesc de la 10-15% şi ajung la 60%“, spune antreprenorul.

La polul opus, există o rată de conversie uşor mai bună, asta înseamnă că oamenii vin mai degrabă chitiţi să cumpere, nu doar să se plimbe, să sondeze piaţa. În acest context, scăderea vânzărilor este de circa 30% faţă de 2019. Compania care operează reţeaua de magazine a avut afaceri de 133 mil. lei în 2019, plus 1,6% faţă de anul anterior.

El adaugă că e vorba de traficul din magazinele proprii, nu din malluri, la aceste date din urmă nu are acces.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO