Companii

Angela Creţu este noul CEO al Avon la nivel global, cu excepţia pieţelor din America Latină, după preluarea companiei de cosmetice de gigantul brazilian Natura

Angela Creţu este noul CEO al Avon la nivel global, cu...

Autor: Roxana Rosu

03.01.2020, 18:34 6864

Angela Creţu a preluat din ianuarie conducerea Avon la nivel global, cu excepţia pieţelor din America Latină, după ce a în ultimii trei ani a fost vicepreşedinte al grupului Avon şi CEO pentru Europa Centrală şi de Est, fiind responsabilă de 18 ţări din regiune.

Numirea româncei a venit pe fondul preluării Avon de către gigantul brazilian Natura, care deţine deja The Body Shop şi Aesop. Noua companie va avea venituri anuale de peste 10 miliarde dolari. 

Angela Creţu lucrează în cadrul Avon de 21 de ani, ocupând funcţia de director general în trei din cele şase regiuni ale grupului: Europa de Est, Turcia, Orientul Mijlociu şi Africa şi Europa Centrală. Între 2005 şi 2007 ea a fost CEO al Avon în România, după ce ocupase timp de trei ani poziţia de director de vânzări.

Angela Creţu este absolventă a Facultăţii de cibernetică economică din cadrul Academiei de Studii Economice şi şi+a început cariera la Avon în 1998 ca area sales manager în Constanţa.

Tranzacţia, evaluată la 2 miliarde de dolari, va creea cea de-a patra companie de cosmetice din lume, cu 3.200 de magazine din întreaga lume, cu o prezenţă în 100 de ţări.

Producatorul de cosmetice brazilian a cumparat The Body Shop intr-o tranzacţie estimată la 1 miliard de euro, de la grupul francez L'Oreal, în 2017.

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO