Companii

Anchor a cumparat 1 mil. metri patrati pentru proiecte

30.03.2007, 20:55 17

Compania Anchor Grup a cumparat aproximativ un milion de metri patrati de teren in Bucuresti si in apropiere de Capitala, unde intentioneaza sa dezvolte mai multe proiecte imobiliare care vor cuprinde spatii de birouri, rezidentiale si comerciale, a anuntat joi compania.
In 2007, Anchor Grup va continua investitiile in domeniul imobiliar prin constructia a doua cladiri de birouri in Bucuresti, situate in apropierea centrelor comerciale Bucuresti Mall si Plaza Romania. De asemenea, compania a cumparat aproximativ un milion de metri patrati de teren in Bucuresti si in vecinatatea Bucurestiului, unde va dezvolta cladiri de birouri si ansambluri rezidentiale care vor include si spatii comerciale si de retail", se arata intr-un comunicat al companiei.
Compania detine in Bucuresti centrele comerciale Bucuresti Mall si Plaza Romania.
Anul trecut, dezvoltatorul a initiat un proiect de extindere a centrului comercial Bucuresti Mall, prin constructia a 9.000 de metri patrati de suprafata inchiriabila si a unei parcari pe mai multe niveluri, cu o capacitate de 800 de locuri.
Valoarea investitiei a fost de 20 mil. euro. Suprafata construita a complexului dupa extindere este de 99.000 de metri patrati.
Printre companiile de retail care vor deschide magazine in centrul comercial se numara Debenham's, Esprit, Nara Camicie, Swarovsky, Tommy Hilfiger, Lacoste si Starbucks.
Reprezentantii companiei estimeaza ca Bucuresti Mall va atrage peste 13 mil. vizitatori in fiecare an. Magazinul a fost deschis in 1999, fiind primul centru comercial din Romania, investitie de 35 mil. euro.
Compania mai detine centrul comercial Plaza Romania, situat in partea de vest a Bucurestiului, cu o suprafata de 41.000 mp. In apropiere de Plaza Romania, investitorul a construit o cladire de birouri de 25.000 mp.
In 2006, Anchor Grup a inceput dezvoltarea primului proiect rezidential, situat langa centrul comercial Bucuresti Mall, cu 500 de apartamente.
"Investitiile realizate in Bucuresti se ridica la 135 de milioane de euro. Proiectele in constructie si care vor fi finalizate in urmatorii doi ani reprezinta un volum de investitii de 105 de milioane de euro", se spune in comunicat.
Anchor Grup este specializata in dezvoltarea si managementul de proiecte imobiliare si este prezenta pe piata imobiliara din Romania din 1997.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO