Companii

Anchetă INS: Cuvântul de ordine este ”incertitudine”: Creşte ponderea firmelor care nu ştiu cum le vor evolua afacerile şi a celor care văd reducerea cu peste 25% a activităţii sau chiar oprirea totală

Anchetă INS: Cuvântul de ordine este...

Autor: Roxana Rosu

15.04.2020, 14:14 97

Ponderea firmelor care nu ştiu cum le vor evolua afacerile, dar şi a celor care văd restrângeri de activitatea de peste 25% sau chiar oprirea totală a businessului sunt în creştere în aprilie, faţă de prognozele din martie, arată o anchetă realizată de Institutul Naţional de Statistică în rândul managerilor întreprinderilor din industria prelucrătoare, construcţii, comerţul cu amănuntul şi servicii.

Ancheta a fost realizată în perioada 17-19 martie. Eşantionul format din 8831 agenţi economici este reprezentativ la nivelul sectoarelor economice şi pe total economie. Rata de răspuns a fost de 71,3%.

Practic, 63% din firme nu pot face o estimare cu privire la evoluţia activităţii lor, în luna aprilie, faţă de 50% în martie.

Astfel, una dintre cele mai clare concluzii este nivelul ridicat al incertitudinii cu privire la viitorul afacerilor în perioada martie - aprilie 2020 şi creşterea acesteia în aprilie faţă de martie 2020. Astfel, dacă în luna martie 21% din firme nu puteau estima modul în care vor evolua afacerile lor, în luna aprilie ponderea acestora a crescut la 34%.

Evoluţia a fost determinate de reducerea ponderii firmelor care nu prevedeau o restrângere a activităţii economice, de la 12,9% în martie 2020 la 6,4% în aprilie 2020, şi a celor care estimează o restrângere a volumului de activitate cu până la 25%, de la 14,3% în martie 2020 la 7,7 % în aprilie 2020. 

Pe de altă parte, sondajul INS arată o tendinţă de agravare a impactului epidemiei de COVID-19 asupra volumului de activitate a agenţilor economici care au putut estima magnitudinea restrângerii activităţii odată cu creşterea orizontului de timp pentru care se fac estimările.

Ponderea firmelor care nu prevedeau o restrângere a activităţii se reduce cu 8,6% în aprilie 2020 faţă de nivelul de 26,1% din luna precedentă, în timp ce ponderea celor care estimau o restrângere de până la 25% se micşorează cu 7,8% în aprilie faţă de valoarea de 28,7%, înregistrată în martie 2020.

În acelaşi timp, ponderea celor a căror activitate se restrânge cu mai mult de 25% creşte de la 33,3% în martie 2020 la 45% în aprilie 2020, iar rata închiderilor de activitate se majorează de la 9,8% în martie 2020 la 13,8% în aprilie 2020.

Pe sectoare de activitate, 40% dintre firmele chestionate din industria prelucrătoare nu  pot estima direcţia viitoare spre care se îndreaptă activitatea, faţă de 24,5% în martie 2020. În plus, dacă în martie 2020, dintre firmele care au putut estima evoluţia volumului de activitate, o pondere de 33,5% prevedeau o restrângere de până la 25% a activităţii şi 30,2 % nu estimau modificări, în aprilie 2020 aceste ponderi erau mai mici cu 9,8 pp la prima categorie şi 13,9 pp la ceea de-a doua.

Sectorul transporturilor şi depozitării este în prezent unul dintre cele mai afectate de incertitudinile legate de impactul epidemiei de COVID-19 asupra volumului de activitate. Astfel, ponderea firmelor care nu pot face estimări privind evoluţia afacerii s-a majorat la 40% în aprilie, de la 26% în martie. De asemenea, dintre firmele care puteau să-şi estimeze evoluţia volumului de activitate, o pondere de 52,5% prevedeau în aprilie o restrângere a activităţii cu mai mult de 25% faţă de numai 44,4% în martie.

În sectorul comerţului cu amănuntul, impactul epidemiei de COVID-19 asupra volumului de activitate este la un nivel apropiat mediei pe economie. Ponderea firmelor care nu puteau estima impactul epidemiei  a crescut de la 20,7% în martie la 32,6 % în aprilie 2020, prin reducerea ponderii agenţilor economici care estimau o menţinere sau un impact de până la 50% din volumul de activitate. Dintre societăţile din acest sector care au putut face estimări, 22% văd închiderea activităţii sau o restrângere a acesteia cu mai mult de 25% , nivel similar cu cel din martie.

În sectorul hoteluri şi restaurante impactul epidemiei de COVID-19 este dominat de aceeaşi incertitudine în estimarea evoluţiei viitoare şi de previziunea cu privire la închiderea totală a activităţii. Astfel, din totalul firmelor chestionate, 12% în martie, respectiv 27,8% în aprilie nu puteau estima evoluţia volumului de activitate. 

În plus, 95% dintre firmele care au făcut estimări cu privire la evoluţia afacerii au prevăzut o restrângere a activităţii de peste 25% sau închidere, faţă de 92,9% în martie. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO