♦ Unde există deja o unitate farmaceutică non-stop, această obligativitate dispare ♦ Sunt doar 77 de farmacii non-sto la nivel naţional, sub 1% din totalul unităţilor farmaceutice.
Deşi dezvoltarea farmaciilor în marile oraşe a dus la situaţii în care în câteva sute de metri să fie deschise şi şase unităţi farmaceutice, sunt puţine farmacii care asigură program non-stop pentru problemele minore ale pacienţilor. Astfel, în 12 judeţe nu există nicio farmacie non-stop, iar alte 13 judeţe au doar câte o farmacie cu program permanent, din datele de la Colegiul Farmaciştilor din România.
Cele mai multe farmacii sunt în Bucureşti, 13 unităţi cu program non-stop, urmat de Constanţa, cu nouă farmacii, din datele de la Colegiul Farmaciştilor. În Braşov şi Timiş numărul unităţilor non-stop depăşeste cinci farmacii, în timp ce în restul judeţelor sunt fie una-trei farmacii, fie niciuna.