Companii

Analiză ZF. Înmatriculările de autoturisme noi ating un nou maxim în 2019, însă importurile de maşini vechi se menţin la mult peste 400.000 de unităţi

Ford a urcat pe a treia poziţie în 2019, cu aproape 12.500 de maşini noi înmatriculate, iar SUV-ul EcoSport produs la Craiova este al doilea cel mai bine vândut pe piaţa locală după Duster în segmentul lor.

Ford a urcat pe a treia poziţie în 2019, cu aproape 12.500 de maşini noi înmatriculate, iar SUV-ul EcoSport produs la Craiova este al doilea cel mai bine vândut pe piaţa locală după Duster în segmentul lor.

Autor: Bogdan Alecu

10.01.2020, 12:50 347

Volumul de înmatriculări de auto­turisme noi a crescut în 2019 cu peste 23% faţă de anul anterior, la 161.562 de unităţi, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Con­ducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), la cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani. În decembrie au fost înmatriculate aproape 13.800 de autoturisme noi, în creştere cu 48% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. „În 2018, conjunctura legată de obligativitatea punerii pe piaţă după data de 1 septembrie a autoturismelor omologate conform unui standard mai strict de măsurare a emisiilor de dioxid de carbon (WLTP) a condus la scăderea pieţei de autoturisme în perioada septembrie-de­cembrie 2018. Situaţia s-a repetat şi la 1 septembrie 2019, dar evoluţia ulterioară din acest an - creşterea puternică din ultimele patru luni comparativ cu perioada similară din 2018 - a avut drept rezultat pe ansamblul anului 2019 o creştere generală a înmatriculărilor de autoturisme de 23,4% comparativ cu anul 2018“, au declarat oficialii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO