Companii

ANALIZĂ ZF. Cât câştigă angajaţii din comerţul modern: Metro şi Lidl plătesc cele mai mari salarii, chiar peste media pe economie. Profi e la coada clasamentului, dar face printre cele mai mari majorări de câştig

Autor: Cristina Roşca

21.08.2021, 12:00 49102

♦ Reţelele străine de magazine plătesc salarii ce pornesc de la 2.310 lei şi ajung la 3.870 de lei ♦ Fiecare dintre jucătorii din comerţul modern are câteva mii de salariaţi, unii retaileri angajând chiar peste 10.000 de oameni, numărându-se astfel printre cei mai mari angajatori locali ♦ Cei zece jucători din comerţul modern aveau 93.000 de salariaţi în 2020.

Jucătorii din comerţul modern local au plătit în 2020 un salariu mediu net de 2.976 de lei lunar, în urcare cu 7,6% faţă de anul anterior. Variaţiile sunt mari între retaileri, aproape de la simplu la dublu, în contextul în care cele mai mici salarii, plătite de Profi, au fost la 2.300 de lei, pe când în cadrul grupului german Metro câştigul mediu net lunar a fost de aproape 3.900 de lei.

Cele mai multe reţele s-au încadrat în media din industrie sau puţin sub acest prag, de circa 3.000 de lei, potrivit INS. Este vorba de salariul mediu net din comerţ, in­di­ferent că e alimentar, electro-IT sau agri­col. Nu se ţine cont nici că e comerţ angro sau en detail. Prin compara­ţie, salariul me­diu net pe economie este de circa 3.550 de lei, iar cel minim se situează în jurul a 1.400 de lei net lunar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO