Companii

Alexandru Luţan, un antreprenor din Gorj, a creat un obiectiv turistic bazat pe un concept de casă răsturnată în care a investit 30.000 euro

♦ Businessul sub denumirea de Căsuţa răsturnată a fost pornit în luna noiembrie a anului trecut, când turiştii puteau vizita doar partea exterioară.

Alexandru Luţan, un antre­prenor din judeţul Gorj, a creat un obiectiv turistic în comuna Bumbeşti – Pitic, bazat pe un concept de muzeu sub forma unei case în­toarse pentru a atrage turiştii în zonă. Investiţia în Căsuţa răstur­nată a ajuns la 30.000 de euro, însă planurile de viitor vizează şi alte dezvoltări.

Povestea businessului a început după o călătorie în Turcia, acolo unde antrepre­norul a văzut o astfel de casă şi a dorit să aducă acest concept şi în România.

„Din 2018 am avut această idee, însă nu am avut banii, între timp am reuşit să achiziţionez şi terenul, m-am apucat iniţial de un parc aventura. Mi-am dat seama că un parc implică o investiţie foarte mare, aveam un traseu dat deja în folosinţă, însă nu venea lumea şi am zis că trebuie să fac ceva ca să atrag turiştii, atunci mi-a venit această idee”, spune Alexandru Luţan pentru ZF. Antreprenorul a început construcţia unui parc aventura, însă a văzut că rezultatul nu era cel dorit, iar turiştii nu prea veneau, aşa că a luat decizia de a atrage cât mai mulţi vizitatori printr-o altă modalitate.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.