Companii

Alecsandru Blându, Kronstadt Hospitality Expert: Crearea unor facilităţi spa poate dubla gradul de ocupare al unui hotel

♦ Kronstadt Hospitality Expert din Braşov este o companie de consultanţă care are în portofoliu mai multe hoteluri de pe litoral, din Braşov, Bucureşti, Galaţi şi Sfântu Gheorghe.

Alecsandru Blându, pro­prietarul Kronstadt Hospitality Expert, spune că investiţiile în adăugarea unor facilităţi precum spa sau piscine pot dubla gradul de ocupare al unei unităţi de cazare. Totodată, unităţile de cazare care au avut în această perioadă astfel de facilităţi au înregistrat creşteri faţă de hotelurile fără spa-uri sau piscine.

„Anul acesta, hotelurile pe zona de leisure au înregistrat creşteri, deschi­derea spa-urilor a avut un impact în creşterea gradului de ocupare. Locaţiile cu spa-uri şi piscine au avut de câştigat. Mulţi furnizori de piscine au avut creşteri mari anul acesta, hotelierii au investit foarte mult în această zonă. Hotelurile care au avut spa-uri au crescut şi tarifele, deci venituri mai mari, dar şi gradul de ocupare a fost mai mare, turiştii s-au orientat mai mult către această zonă“, spune Alecsandru Blându, proprietarul companiei Kronstadt Hospitality Expert.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

Etichete: hotel,spa,crestere

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.