Companii

Al treilea avion ATR va intra, marţi, în flota Tarom. Următorul este aşteptat săptămâna viitoare

Compania aeriană de stat, Tarom va primi, marţi, al treilea avion ATR. Aeronava aterizează pe Aeroportul Otopeni la ora 15:50. Tarom aşteaptă următorul avion, din aceeaşi serie, săptămâna viitoare, potrivit informaţiilor MEDIAFAX.

Managementul companiei Tarom a semnat în decembrie 2019, contractul de leasing pentru nouă avioane ATR 72-600, cu 72 locuri, care vor fi folosite pentru zboruri regionale interne şi externe. Acestea vor înlocui avioanele de acelaşi tip pe care compania le are în prezent în flotă.

Ministrul interimar al Transporturilor, Lucian Bode a declarat anterior că TAROM a plătit sub conducerea Mădălinei Mezei, fostul CEO al companiei, un avans de 900.000 de euro pentru cele nouă aeronave ATR în baza unui memorandum, fără a exista un contract.

Contractul de leasing („Leasing Agreement”) care prevedea preluarea noilor aeronave ATR a fost încheiat de Tarom cu Nordic Aviation Capital DAC. Din informaţiile/documentele puse la dispoziţia Corpului de Control al Prim-Ministrului de reprezentanţii Tarom, nu a reieşit în ce modalitate a fost selectată această firmă de leasing în vederea derulării operaţiunilor de leasing operaţional şi buy-back.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.