Companii

Air France-KLM a început acest an cu creşteri de peste 6% pe rutele care pleacă de la Bucureşti

Autor: Iancu Liviu

01.03.2011, 23:25 30

Compania aeriană Air France-KLM a început anul 2011 cu ocreştere de peste 6% a traficului în şi dinspre România, după ceanul trecut numărul de pasageri a fost mai mare cu câteva procente,a declarat Alexandru Dobrescu, directorul general pentru România alcompaniei franco-olandeze. "Am observat un reviriment timid atât altraficului de vacanţă, cât şi al celui de business. În prima lună aacestui an, pentru operaţiunile din România, Air France a avut cu6,4% mai mulţi turişti decât în perioada similară din 2010, în timpce KLM a înregistrat o creştere de 11%", a spus Dobrescu. El aafirmat că anul trecut, numărul pasagerilor KLM a crescut cu 4%,iar cei care au zburat cu Air France au fost cu 2% mai mulţi decâtîn 2009. Dobrescu explică majorările de anul trecut nu princreşteri ale pieţei, ci prin atragerea de noi pasageri. Air Franceoperează zilnic cinci curse Bucureşti-Paris, iar KLM are patruzboruri zilnice Bucureşti-Amsterdam. Printre marile companiiaeriene care operează pe piaţa românească, alături de AirFrance-KLM, se numără Lufthansa şi British Airways.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO