Companii

Agricover Credit IFN a împrumutat 7,5 mil. euro de la Banca Europeană de Investiţii. Banii merg către fermierii mici şi mijlocii

Agricover Holding a avut anul trecut venituri consolidate (inclusiv venituri din dobânzi şi comisioane aferente segmentului agrifinance) de 1,63 miliarde de lei, în scădere cu 2% faţă de anul anterior.

Agricover Holding a avut anul trecut venituri consolidate (inclusiv venituri din dobânzi şi comisioane aferente segmentului agrifinance) de 1,63 miliarde de lei, în scădere cu 2% faţă de anul anterior.

Autor: Florentina Niţu

20.07.2021, 00:05 213

♦ Agricover Credit IFN lucrează cu 15% dintre fermierii români.

Agricover Credit IFN, parte a grupului Agricover, unul dintre cei mai importanţi jucători din agrobusinessul românesc, a primit 7,5 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), a doua tranşă dintr-un împrumut de 15 milioane de euro, semnat în 2020. Astfel, fermierii mici şi mijlocii din România pot accesa credite agricole pentru dezvoltare.

„Agricover Credit IFN finanţează sectorul agricol colaborând cu mai mult de 15% dintre fermierii profesionişti din România“, spun reprezentanţii companiei, potrivit unui comunicat de presă. În România sunt circa 850.000 de fermieri, conform ultimelor date statistice.

„Deblocarea investiţiilor în sectorul agricol este crucială pentru a permite agroindustriei să crească, să valorifice noi oportunităţi de afaceri şi să creeze locuri de muncă. Banca Europeană de Investiţii este încântată să consolideze cooperarea cu partenerul nostru românesc specializat şi dedicat finanţării fermierilor, Agricover Credit IFN, prin noua finanţare de 7,5 milioane de euro convenită astăzi la Bucureşti“, a declarat Christian Kettel-Thomsen, vicepreşedintele BEI.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO