Companii

Agenţia de turism Cocktail Holidays a avut vânzări de 25 de milioane de euro în 2019, plus 40%

Agenţia de turism Cocktail Holidays a avut vânzări de...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

17.02.2020, 15:16 179

Touroperatorul Cocktail Holidays, controlat de familia Goicea, a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 25 milioane de euro, cu 40% mai mult decât în 2018. Pentru anul acesta, compania mizează pe o creştere de 45%. Compania va introduce în acest an pachete de vacanţă pe zboruri internaţionale (Budapesta – Lisabona şi Budapesta – Tenerife), pachete charter cu zbor spre Dalaman şi sejururi în insula Madeira.

Destinaţiile care au atras cei mai mulţi turişti au fost Turcia, Grecia şi Egiptul în 2019.

„În sezonul 2019 am mizat pe Egipt, o alternativă ideală pentru turiştii care îşi doresc o vacanţă într-o destinaţie caldă în lunile de toamnă-iarnă. Astfel, am introdus şi Hurghada pe lângă destinaţia Sharm el Sheikh, iar vânzările au fost pe măsură. Egiptul a surclasat Bulgaria şi a intrat în top 3 destinaţii vândute în 2019, potrivit studiului pe care îl facem anual împreună cu agenţiile partenere”, afirmă Dan Goicea, CEO Cocktail Holidays.   

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO