Companii

Afacerile Manpower s-au dublat la noua luni, la 7 mil. euro

27.11.2007, 19:16 18

Manpower Romania, filiala a grupului Manpower Inc., cea mai mare companie de leasing de personal din lume si unul din liderii mondiali in domeniul serviciilor de resurse umane, a inregistrat in primele noua luni ale acestui an o cifra de afaceri de aproximativ 7 milioane de euro, in crestere cu 95% comparativ cu intervalul similar al anului trecut. "Vom continua dezvoltarea afacerii pentru ambele linii principale de business, recrutare si munca temporara, si vom incerca sa mentinem un ritm de crestere peste media pietei, respectiv 100% fata de anul anterior. Aceasta evolutie are la baza reteaua de opt agentii pe care o are Manpower in prezent si care se va mari prin deschiderea inca unei agentii pana la sfarsitul acestui an", spune Camelia Stanculescu, director general al Manpower. Compania estimeaza ca va incheia anul acesta cu afaceri de 10 milioane de euro, ceea ce ar insemna o crestere de 100%. Si in 2006, veniturile companiei s-au dublat, pana la aproape 5 milioane de euro, rezultate ce au plasat Manpower pe pozitia a treia in piata companiilor cu activitati de recrutare in functie de cifra de afaceri. Compania are doua linii principale de business - munca temporara, cu o pondere de 55% din business, si recrutare, care reprezinta 45% din afaceri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO