Companii

Afacerile la fosta Eforie stagneaza

01.11.2005, 19:07 13

Compania Turism Hoteluri Restaurante Marea Neagra (THR), fosta Eforie, a inregistrat o scadere de aproximativ 2 milioane de lei (circa 550.000 de euro) a profitului pe primele noua luni ale anului curent, in comparatie cu suma de 9 milioane de lei (2,2 milioane de euro) din perioada similara din 2004. Motivul scaderii consta in faptul ca profitul din 2004 a provenit si din vanzare de active, spun reprezentantii firmei. Fosta Eforie a inregistrat o cifra de afaceri de 37 milioane de lei (10,2 milioane de euro) in primele trei semestre, in crestere fata de cea de 36,2 milioane de lei (circa 9 milioane de euro) realizata in acceasi perioada anul trecut. In acelasi interval, compania a avut venituri din exploatare de 1,31 milioane de lei (370.000 de euro) in 2005, fata de 8,09 milioane de lei (2,1 milioane de euro) anul trecut. Turism Hoteluri Restaurante Marea Neagra a avut venituri totale de 39,1 milioane de lei (10,7 milioane de euro) in primele trei semestre din 2005, fata de suma de 45,5 mil. lei (11,2 mil. euro) inregistrata in aceeasi perioada a anului trecut. Scaderea, spun reprezentantii THR, a avut loc pe fondul unui sezon mai slab decat cel scontat pentru litoralul romanesc in 2005, in special din cauza inundatiilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO