Companii

Afacerile fabricii de automotive Oechsler din Lipova, judeţul Arad, au scăzut cu 21% în 2020, ajungând la 154,8 mil. lei

Afacerile fabricii de automotive Oechsler din Lipova,...

Autor: Laurentiu Cotu

16.09.2021, 19:40 296

Producătorul de piese din material plastic şi subansambluri pentru industria auto, Oechsler România, filiala locală a grupului german Oechsler, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de aproximativ 154,8 mil. lei (32,1 mil. euro), în scădere cu 21% faţă de anul anterior, când compania a avut afaceri totale de 195,8 mil. lei (41,3 mil. euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

Compania a avut anul trecut un profit net de 3,4 mil. lei (717.500 de euro), mai mic cu 24% faţă de anul precedent, conform calculelor făcute de ZF pe baza datelor publice. Compania a ajuns în 2020 la un număr mediu de 243 de angajaţi.

Concernul german Oechsler, cu sediul în localitatea Ansbach, dispune începând cu anul  2007 de o locaţie proprie de producţie în Europa de Est, situată în localitatea Lipova, la 33 km de municipiul Arad.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO