Companii

Afacerile Deloitte au urcat cu 25%, la 31 mil. euro

24.07.2008, 18:42 18

Deloitte Romania a obtinut in anul fiscal 2008 venituri de circa 30,8 mil. euro, avand cea mai mare contributie la evolutia afacerilor companiei-mama raportate pentru regiunea Balcani, care au crescut cu 36%, la 40,4 mil. euro (peste 64,3 mil. dolari).
Ritmul de crestere a afacerilor din Romania este de circa 25% fata de anul fiscal 1 iunie 2006 - 31 mai 2007.
"Pentru Deloitte, regiunea Balcani inregistreaza cea mai accelerata crestere din Europa Centrala, Romania generand cea mai mare parte a veniturilor (aproape 70%). Planurile noastre vizeaza o crestere solida in regiune si de acum inainte", a declarat Maksim Caslli, office managing partner in cadrul Deloitte Balcani.
Cea mai mare parte a cifrei de afaceri a Deloitte Romania a fost generata de serviciile de audit, acest segment urmand sa creasca si in continuare, chiar daca treptat ponderea sa in cifra de afaceri totala incepe sa scada, potrivit lui George Mucibabici, chairman al Deloitte Romania.
Intr-un interviu acordat recent ZF, Mucibabici a estimat pentru anul calendaristic 2008 o crestere procentuala a cifrei de afaceri de cel putin 40% si o majorare a cotei de piata la 30%, fata de 20% in 2007, firma urmand sa deschida inca trei noi birouri la nivel national, care sa se adauge sediului regional deschis in luna mai la Cluj-Napoca.
Deloitte Balcani, care cuprinde Romania, Bulgaria, Albania, Kosovo si Republica Moldova, are acum 650 angajati, comparativ cu 560 de persoane in anul anterior. La nivel de grup, Deloitte a obtinut in anul fiscal 2008 venituri de 27,4 miliarde de dolari, in urcare cu 18,6%.
Serviciile de consultanta financiara au crescut cu 26,6%, la 2,4 mld. dolari, fiind urmate de serviciile de consultanta cu o majorare de 22,2%, la 6,3 mld. dolari.
Departamentul de servicii fiscale si juridice a raportat un avans de 20,4%, la 6 mld. dolari, iar cel de audit de 14,8%, la 12,7 mld. dolari.
Piata de consultanta din Romania a depasit anul trecut 130 mil. euro numai la nivelul Big Four.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO