Companii

Afacerile Cocktail Holidays au crescut cu 3% anul trecut, la 15 milioane euro

Afacerile Cocktail Holidays au crescut cu 3% anul trecut,...

Autor: Alina Oprea

04.02.2016, 00:00 25

Turoperatorul Cocktail Holidays a avut în 2015 o cifră de afaceri în creştere cu 3%, de peste 15 milioane de euro, şi mai mult de 20.000 de turişti cărora le-a vândut vacanţe, majoritatea preferând Grecia, Spania şi Turcia.  Ca destinaţii noi pentru 2016, compania anunţă pachete pe charter pentru Split (Croaţia), Algarve (Portugalia) şi Lefkada (Grecia).

„Orice veste negativă care vine dintr-o destinaţie se simte imediat în vânzări. Noi ne-am informat turiştii prompt, de fiecare dată, despre ce se întâmplă, le-am arătat vara trecută că vacanţele lor în Grecia nu sunt perturbate de problemele financiare ale ţării, că refugiaţii ajunşi în insula Kos nu le strică vacanţele sau că la Paris situaţia este gestionată corespunzător, şi am renunţat la destinaţii considerate riscante“, a declarat Adriana Goicea, director general al Cocktail Holidays.

În ciuda dificultăţilor din 2015, Grecia a fost destinaţia anului în vânzările Cocktail Holidays, care a oferit vacanţe charter în nouă insule greceşti, urmată de Spania şi Turcia. Pachetul mediu cu toate taxele incluse pentru Grecia a fost anul trecut de 480 de euro, pentru Spania 755 de euro, iar pentru Turcia 635 de euro. Alina Oprea

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO