Companii

Afaceri Staer cu mobila de 40 mil. Euro

05.06.2006, 00:00 16

Producatorul de mobila Staer International Galati estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 40 mil. euro, in crestere cu 70% fata de nivelul din 2005, de 23,5 mil. euro, odata cu extinderea retelei de magazine, a declarat directorul de marketing al companiei, Mirela Gotescu. Reteaua Staer cuprinde in prezent 39 de magazine in 26 de judete ale tarii, totalizand o suprafata de expunere de 25.000 mp. Pana la sfarsitul anului, compania estimeaza ca numarul total de magazine proprii va fi de 50. Pentru deschiderea unui showroom, Staer investeste circa 100.000 de euro. "In septembrie vom inaugura cel mai mare magazin Staer, cu o suprafata totala de 2.500 mp, amplasat in Bucuresti - zona Colentina, in imediata apropiere a hypermarketului Carrefour", a spus Gotescu. Compania are in vedere deschiderea unor magazine in sistem de franciza si inaugurarea unui mini-mall in Bulgaria, la Varna. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO