Companii

Adidas ţine pasul cu noile tehnologii: Compania a început să producă încălţăminte sport în serie, fabricată cu ajutorul luminii şi oxigenului prin tehnologia Digital Light Synthesis

Adidas ţine pasul cu noile tehnologii: Compania a...

Autor: Anca Olteanu

11.04.2017, 17:09 405

„adidas lansează Futurecraft 4D, primii pantofi de înaltă performanţă din lume care au talpa realizată cu ajutorul luminii şi oxigenului prin Digital Light Synthesis, o tehnologie Carbon”, informează compania.

Talpa Futurecraft 4G este creată printr-un proces digital de creare a pantofilor, care a eliminat necesitatea prototipurilor tradiţionale sau a matriţei.

„Digital Light Synthesis este un proces tehnologic dezvoltat de Carbon, care foloseşte proiecţia digitală a luminii, optică permeabilă la oxigen şi răşini lichide programabile pentru a genera produse polimerice durabile şi de înaltă performanţă”, se explică în comunicat.

Adidas va oferi trei sute de perechi de pantofi Futurecraft 4D unui număr restrâns de persoane, în aprilie 2017. Mai mult de 5.000 de perechi de pantofi vor fi comercializaţi în sezonul de toamnă / iarnă 2017, urmând lansări noi în sezoanele următoare.

Digital Light Synthesis a fost creată de Carbon, o companie din Silicon Valley care are ca activitate crearea de produse revoluţionare prin utilizarea de hardware, software şi ştiinţa moleculară.

Prin Futurecraft, adidas a început în anul 2014 explorarea metodelor alternative de producţie. Un an mai târziu, a lansat Futurecraft 3D Runner, primii pantofi de alergare cu talpă printată 3D.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO