Companii

Abbott da 7 miliarde de dolari pe "farmacia" BASF

07.03.2001, 00:00 16



Compania americana Abbott Laboratories a finalizat, saptamana trecuta, achizitionarea diviziei farmaceutice a BASF, care include operatiunile globale ale companiei Knoll, valoarea tranzactiei fiind de aproximativ 6,9 miliarde de dolari, platiti cash, se arata intr-un comunicat al companiei.

"Aceasta achizitie ne va permite sa ne extindem infrastructura farmaceutica la nivel global, sa ne largim portofoliul atat cu produse deja existente pe piata, cat si cu produse aflate in ultima faza de cercetare, sa marim semnificativ fondurile alocate cercetarii si dezvoltarii in domeniul produselor farmaceutice", a declarat presedintele si directorul executiv al companiei Abbott Laboratories, Miles D. White.

"Prin achizitionarea diviziei farmaceutice a BASF se va largi portofoliul de produse in multe dintre domeniile importante pentru compania Abbott, incluzand aici domeniul cancerului, afectiunilor cardiovasculare, metabolice sau ale sistemului nervos, precum si cel al analgezicelor", a declarat Jeffrey M. Leiden, vicepresedinte executiv si si director stiintific al diviziei farmaceutice a BASF.

In urma tranzactiei, operatiunile comerciale si de productie ale BASF in Statele Unite vor fi integrate in divizia de produse farmaceutice Abbott, iar productia in afara SUA va fi integrata in divizia internationala Abbott.

Tranzactia dintre cele doua companii a primit aprobarea Comisiei Europene, precum si a autoritatilor americane antitrust.

Pe 28 februarie Abbot a primit aprobarea Comisiei Europene pentru achizitionarea diviziei de farmaceutice a BASf, iar perioada de asteptare impusa de legislatia americana antitrust a expirat la 7 februarie.

Abbott Laboratories este o companie globala, cu operatiuni in sectorul descoperirii, dezvoltarii, productiei si comercializarii produselor farmaceutice, prezenta in 130 de tari. In 2000, cifra vanzarilor Abbott a fost de 13,7 miliarde de dolari, iar venitul net s-a ridicat la 2,8 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO