Companii

120 de vinuri s-au lansat astăzi la Târgul Internaţional de Vinuri GoodWine– GALERIE FOTO

 120 de vinuri s-au lansat astăzi la Târgul Internaţional de Vinuri GoodWine– GALERIE FOTO

120 de vinuri s-au lansat astăzi la Târgul Internaţional de Vinuri GoodWine

Autor: Ioana David

18.11.2011, 17:30 528

Producătorii de vin prezenţi la Târgul Internaţional de Vinuri Goodwine, care are loc în aceste zile în Capitală, au lansat 120 de vinuri cu această ocazie pe piaţa românească. În total, 500 de vinuri sunt prezente la eveniment. Spre exemplu, Cotnari a lansat primul său vin alb al acestui an Frâncuşa 2011dar şi vinul Catalina. Avincis, crama din Drăgăşani, a lansat Feteasca Regală 2010, în timp ce Agricola Ştirbey a lansat Merlot Reserva 2008.

« Anul acesta am avut o producţie de 8 milioane de litri de vin. Avem 1.310 hectare de viţă pe rod dintr-un total de 1.700", a spus Cătălin Grecu, directorul de marketing al Cotnari.

Piaţa vinului este de aproximativ 350 mil. euro, ajungând la această valoare după ce în urmă cu trei ani era de circa 450 mil. euro. Cei mai mari jucători pe piaţa vinului sunt Murfatlar, Cotnari, Jidvei, Vincon, Halewood şi alţii.

Conform unei analize a ZF pe baza datelor existente pe site-ul Ministerului de Finanţe, primele 20 de companii din domeniul producţiei vinului au raportat anul trecut afaceri de peste 177 de milioane de euro, în scădere cu 6,8% comparativ cu nivelul de aproximativ 190 de milioane de euro în 2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO