Către o Românie asigurată

În ultimii doi ani cu toţii am realizat ce contează cu adevărat. Viaţa şi sănătatea. A noastră şi a celor dragi

14.12.2021, 12:58
Opinia Specialistului: Virgil ŞONCUTEAN, membru de board UNSAR
 
 
 

Răspândirea rapidă a COVID-19 ne-a afectat pe toţi. Ordinea firească a lucrurilor a fost diluată în doar în câteva zile, iar impactul l-am resimţit şi încă îl resimţim fiecare dintre noi atât în viaţa personală, cât şi în cea profesională. Milioane de oameni şi naţiuni întregi au trecut printr-o situaţie critică.

Dincolo de dificultăţile care ne sunt atât de evidente, această criză ne-a oferit şi o şansă: şansa de a ne opri pentru o clipă din iureşul cotidian şi de a reflecta la ceea ce contează cu adevărat în vieţile noastre: cât de importanţi ne sunt cei dragi, cât de mult contează să fim sănătoşi, cât de bine este să ne putem face planuri împreună şi să visăm cum ideile noastre prind contur.

În astfel de momente, când în jurul nostru este mai multă incertitudine decât certitudine, când nu ştim cum va arăta viitorul, cu toţii avem nevoie de o ancoră care să ne dea forţa şi încrederea că putem merge mai departe. Noi, #OAMENIIdinAsigurări, avem zi de zi această misiune – de  a fi o ancoră pentru clienţii noştri şi de a le oferi încredere. Încredere că viaţa poate fi reconstruită, că orice provocare poate fi depăşită. Atunci când încheiem o poliţă îi promitem celui care se asigură că îi vom fi alături atunci când va avea cel mai mult nevoie, iar zi de zi ne asumăm această responsabilitate pentru clienţii noştri prin diferitele forme de asigurare pe care le punem la dispoziţie.

Când vine vorba de sănătate şi viaţă nimeni nu pune răul înainte şi este firesc să fie aşa, e firesc să ne gândim la viitor cu optimism, pentru că în fond aşa progresăm, ca individ şi comunitate. Dar acest lucru nu ar trebui să ne împiedice să ne gândim la riscuri, ci din dimpotrivă. Riscurile nu dispar dacă le ignorăm, nu dispar nici dacă le conştientizăm, ci se atenuează doar dacă acţionăm.

Din păcate, de cele mai multe ori învăţăm această lecţie dură când viaţa ne-o predă live. Iar de cele mai multe ori este prea târziu pentru a mai schimba ceva.

Ca asigurători, primim deseori întrebarea “care sunt avantajele asigurării?”, mai ales în cazul poliţelor de viaţă şi sănătate, unde clienţii aşteaptă de regulă mai multe argumente decât în cazul unei asigurări de maşină, de exemplu, unde avantajele sunt percepute, în mod paradoxal, mai clar. Răspunsul poate fi construit pe o paralelă între asigurare şi centura de siguranţă, pentru că în fond, discuţia nu ar trebui să fie despre avantaje sau dezavantaje, ci despre responsabilitate şi grijă. Despre faptul că trebuie să ai o asigurare când eşti soţ/soţie, părinte sau când persoane dragi depind de tine. E acelaşi gest de responsabilitate ca atunci când ne punem centura şi pornim la drum, doar că de data aceasta asigurarea este centura pentru viaţă.  

O altă temă cu care ne întâlnim frecvent este legată de preţ şi accesibilitate. Mulţi români cred că asigurarea de viaţă sau de sănătate este scumpă şi complicat de accesat. Există în piaţa românească asigurări de viaţă şi sănătate foarte accesibile, care îşi fac loc în aproape orice buget. Desigur, asigurările se pot modela şi structura în funcţie de profilul şi nevoile fiecărui client, iar sumele care pot fi accesate ajung la milioane de euro.

Pe de altă parte, complexitatea asociată frecvent cu asigurările şi-a pierdut din relevanţă, pentru că în realitate lucrurile s-au schimbat în asigurări. Industria de asigurări a înţeles importanţa comunicării eficiente şi simplificării proceselor operaţionale şi investeşte în soluţii simple pentru clienţi care fac din „complicat” un cuvânt care încet, încet devine istorie.

Din fericire, tot mai mulţi români au înţeles aceste lucruri, iar pandemia ne-a ajutat, pentru că aşa cum spuneam la început, a activat analize individuale şi din perspectiva nevoii de protecţie financiară. Conform Barometrului UNSAR-IRES privind Percepţia riscului şi cultura asigurărilor din România (2021), numărul românilor interesaţi de asigurările de viaţă şi sănătate a crescut în 2021 faţă de 2020. Aproximativ 30% dintre români (faţă de 23% în 2020) spun că sunt mai interesaţi de protecţia oferită de asigurările de viaţă, în timp ce 42% dintre români (faţă de 28%) sunt mai interesaţi de asigurările de sănătate.

Am apreciat mai mult sănătatea, viaţa, ne-am făcut ordine în lista de priorităţi şi am şi acţionat  - o dovadă este ritmul de creştere al vânzărilor de asigurări de viaţă înregistrat la nivel de piaţă în primele 9 luni din 2021, de circa 22%, potrivit datelor ASF. O astfel de tendinţă este încurajatoare şi îmbucurătoare deopotrivă, pentru că prin asigurări nu facem altceva decât să fim mai puternici, la nivel individual, şi ne dăm şanse, la nivel colectiv, să recuperăm decalajele ce ne despart de ţările dezvoltate.

Pentru ca acest deziderat să poată fi îndeplinit la capacitate maximă, industria asigurărilor are nevoie de o legislaţie predictibilă şi coerentă, în acord cu cadrul european de reglementare. Toate acestea dublate de un dialog deschis şi transparent cu autorităţile şi fundamentat pe studii de impact.

Rămânem încrezători şi privim cu optimism către un viitor mai bun, asigurat României şi românilor!

Virgil ŞONCUTEAN

Membru de board UNSAR