Business Travel

Peste 20 de ani de creşteri ale traficului internaţional de pasageri, şterşi în doar câteva luni din 2020. Care au fost cele mai aglomerate aeroporturi de anul trecut

5 octombrie 2020: Aeroportul Internaţional Adolfo Suárez, Madrid-Barajas

5 octombrie 2020: Aeroportul Internaţional Adolfo Suárez, Madrid-Barajas

Autor: Eduard Ivanovici

09.01.2021, 10:00 195

Pandemia de COVID-19 a şters 21 de ani de creşteri ale traficului global de pasageri în doar câteva luni. Astfel, traficul din 2020 a ajuns la niveluri nemaivăzute din 1999, spune compania de consultanţă Cirium, conform CNBC.

„Prin comparaţie cu 2019, estimăm că numărul de pasageri a scăzut anul trecut cu 67%”, a declarat firma.

Veniturile pe kilometri parcurşi de pasageri (RPK) au ajuns în 2020 la doar 2.900 de miliarde de dolari, de la 8.700 de miliarde în 2019. Potrivit Cirium, companiile aeriene au înregistrat 16,8 milioane de zboruri de la 1 ianuarie până pe 20 decembrie 2020. Prin comparaţie, în aceeaşi perioadă din 2019 s-au raportat 33,2 milioane de zboruri.

Regiunea Asia Pacific şi America de Nord au reuşit să înregistreze rezultate mai bune decât alte zone ale planetei, fapt regăsit şi în clasamentul celor mai aglomerate aeroporturi de anul trecut, conform Cirium:

  1. Atlanta, SUA – 250.800 zboruri
  2. Chicago, SUA – 228.000 zboruri
  3. Dallas, SUA – 227.200 zboruri
  4. Denver, SUA – 194.100 zboruri
  5. Charlotte, SUA – 175.700 zboruri
  6. Guangzhou, China – 158.700 zboruri
  7. Los Angeles, SUA – 150.800 zboruri
  8. Chengdu, China – 144.200 zboruri
  9. Shenzhen, China – 134.400 zboruri
  10. Seattle, SUA – 132.400 zboruri

David White, vicepreşedinte ale diviziei de strategie din cadrul Cirium, a declarat că şocul provocat de coronavirus a fost resimţit în mod disproporţionat în oraşe care ar intrat în mod normal în top 10, precum New York, Beijing şi Shanghai.

Compania se aşteaptă ca cererea pentru traficul aerian să revină la normal în 2024 sau în cel mai rău caz în 2025.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO