Caută doar în titlu
Business Travel

Economia chineză continuă să se vindece: Zborurile interne îşi vor „reveni complet” luna viitoare

Zborurile interne din China ar trebui să îşi revină complet luna viitoare, potrivit companiei de travel intelligence ForwardKeys.

În august, zborurile domestice din aeroporturile chineze au atins 86% din nivelurile înregistrate în 2019, scrie BBC.

„Este un moment extrem de important deoarece este pentru prima dată, de la începutul pandemiei de COVID-19 încoace, când un segment major al industriei aeronautice revine la nivelurile de dinainte de criză”, a declarat Oliver Ponti, membru în cadrul ForwardKeys.

Estimările se bazează pe o serie de factori, incluzând aici controlarea numărului de infecţii cu coronavirus şi „continuarea agresivă a promoţiilor de preţuri”, a adăugat Ponti.

Zilele trecute, American Airlines anunţa că va concedia 19.000 de angajaţi. Compania crede că reducerile ar putea fi evitate dacă autorităţile vor extinde sprijinul pentru salarizare.

Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian crede că numărul de pasageri la nivel global nu va reveni la nivelurile de dinainte de pandemie până în 2024.

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.