Business sub COVID-19

Ziarul Financiar reia apelul: Găsiţi mijloacele necesare să testaţi absolut toţi pacienţii care intră în spitale. Până acum 103 cadre medicale au fost infectate. Personalul medical aflat în prima linie trebuie protejat. Pacienţii trebuie testaţi, chiar dacă nu prezintă simptome. Medicul Camelia Roiu de la Spitalul de Arşi cere acelaşi lucru ministrului Sănătăţii

Ziarul Financiar reia apelul: Găsiţi mijloacele...

Autor: Georgiana Mihalache

24.03.2020, 17:15 829
Cazurile de pacienţi cu coronavirus care au intrat în spitalele Gerota şi Floreasca în Bucureşti, Spitalul Judeţean Suceava, spitalul MedLife din Capitală şi care nu au declarat istoricul de călătoriei sau persoanele cu care au luat contact, arată că absolut toţi pacienţii care intră în spitale trebuie să fie testaţi.
 
Camelia Roiu, medic anestezist la Spitalul de Arşi din Bucureşti, cunoscută pentru faptul că a fost unul dintre primii medici din România care au spus adevărul despre infecţiile nosocomiale din spitale cere acelaşi lucru. Citată de hotnews.ro şi preluată de adevarul.ro, Camelia Roiu transmite ministrului Sănătăţii: „Domnule Costache, singura salvare este să testaţi toţi pacientii care intră în spitale, indiferent dacă se încadrează sau nu în definiţiile voastre, indiferent dacă au sau nu simptomatologie, pentru că e logică pură, riscaţi să infectaţi tot personalul medical, cum s-a întâmplat deja.”

Până acum, 103 cadre medicale, medici, asistenţi, infirmieri, îngrijitoare, au fost confirmaţi cu noul coronavirus, astfel că trebuie găsite rapid soluţii pentru a testa pacienţii, pentru a nu infecta personalul medical aflat în prima linie, de care este nevoie vitală în aceste momente critice.

Germania, de exemplu, ţară cu 30.000 de cazuri confirmate, face pe săptămână 160.000 de teste pentru depistarea coronavirusului, după cum a spus Lothar Wieler, şeful laboratoarelor germane de la Institutul Robert Koch, citat de publicaţia Financial Times.

„Credem cu tărie că testarea cât mai multor persoane care întră într-un spital, public sau privat, reprezintă o măsură absolut necesară pentru a ţine în siguranţă personalul medical şi a limita răspândirea virusului. În felul acesta reuşeşti să protejezi linia întâi, medicii, cei care ne îngrijesc, şi toţi ceilalţi pacienţi”, au transmis pentru ZF reprezentanţii MedLife, cel mai mare operator privat de sănătate.

Chiar şi Coreea de Sud, care analizează 15.000 de teste pe zi şi a fost dată ca exemplu în comunitatea medicală, realizează mai puţine teste decât Germania, mai scriu jurnaliştii de la FT.

În medie, în spitalul Universitar de exemplu, cea mai mare unitate medicală de urgenţe din ţară, care a avut un pacient infectat cu coronavirus, care ulterior a şi murit, intră 300.000 de pacienţi anual, potrivit informaţiilor de pe site-ul spitalului. Acest lucru înseamnă o medie de 800 de pacienţi pe zi. Spitalul Universitar însă este o unitate medicală de dimensiuni mari, care primeşte cazuri şi din alte judeţe, astfel că media pacienţilor care intră într-un spital judeţean, de exemplu, este mai mică.

În Spitalul Floreasca au intrat în total în unitatea de primiri urgenţe 100.000 de pacienţi în 2016, cel mai recent an pentru care există date publicate. Acest lucru înseamnă, dacă numărul de pacienţi s-a păstrat la acelaşi nivel, că spitalul primeşte zilnic 270 de pacienţi.

În aceste condiţii, în contextul în care compania naţională de distribuţie de medicamente Unifarm a achiziţionat de la un producător din Coreea de Sud 200.000 de teste în primă fază, contractul de achiziţie fiind de 2 milioane de teste, întrebarea este de ce nu sunt testaţi măcar pacienţii din spitale pentru a limita răspândirea virusului la medici şi asistenţi?

Primul caz al unui spital în care personalul medical a fost infectat cu coronavirus este cel al Spitalului Gerota din Capitală, unitate de urgenţă a Ministerului Afacerilor Interne. Acolo, 22 de cadre medicale de la Spitalul Dimitrie Gerota din Capitală au fost infectate cu noul coronavirus după ce un fost ofiţer MAI a fost internat în Spitalul Gerota, însă nu le-a declarat medicilor la internare că se întorsese din Israel, una dintre zonele de risc.

Spitalul din Suceava este de asemenea un focar de infecţie pentru medici, în total un număr de 70 de medici, asistenţi medicali şi şi infirmieri fiind confirmaţi cu COVID 19, potrivit autorităţilor.

Conducerea Spitalului Judeţean Suceava pune numărul mare de infectări în rândul medicilor pe seama cazurilor nedeclarate în ceea ce priveşte istoricul de călătorie sau a contactelor venite din zone de risc. Iar situaţia poate deveni şi mai gravă, numărul de medici infectaţi putând fi mai mare.

Şapte medici şi 23 de asistenţi de la Spitalul Floreasca din Bucureşti sunt în izolare la domiciliu după ce ieri, 23 martie, în Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului a venit un pacient confirmat ulterior cu coronavirus, informează Ministerul Sănătăţii. Activitatea spitalului continuă să se desfăşoare în aceleaşi condiţii.

Situaţia s-a replicat şi la un spital privat. O pacientă care a venit în data de 13 martie la maternitatea MedLife Griviţa pentru naştere a fost confirmată ieri seară, 23 martie, cu noul coronavirus, fiind transferată împreună cu bebeluşul la spitalul Matei Balş din Bucureşti.

La internare, pacienta a declarat că nu a călătorit într-o zonă cu risc şi nu a interacţionat cu o persoană suspectă de coronavirus, însă în timpul operaţiei de cezariană, pacienta a făcut febră. După acest prim simptom, pacienta a menţionat că a intrat în contact cu o persoană recent întoarsă din Spania.

Reprezentanţii MedLife au precizat că după primul episod de febră în timpul operaţiei de cezariană, au contactat Direcţia de Sănătate Publică pentru a evalua cazul pacientei, iar DSP a spus că pacienta nu îndeplinea criteriile pentru testare. După o săptămână, la insistenţele medicilor MedLife, DSP a testat pacienta, rezultatul fiind pozitiv la infectarea cu coronavirus.

„În ceea ce priveşte testarea personalului medical expus infecţiei Covid 19 în contextul cazului de astăzi confirmat, menţionăm că am acţionat prompt, şi sub coordonare autorităţilor de sănătate publică, suntem deja în curs de testare a medicilor, asistentelor şi personalului auxiliar. Atât medicii cât şi asistenţii vor rămâne izolaţi până la noi decizii anunţate de către autorităţi”, au spus reprezentanţii MedLife.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO