Caută doar în titlu
Business sub COVID-19

Bill Gates le cere ţărilor bogate să pună pe masă câteva procente din PIB pentru a finanţa dezvoltarea unui vaccin pentru noul coronavirus

Miliardarul Bill Gates, fondatorul Microsoft, a îndemnat ţările bogate să pună pe masă „câteva procente” din PIB-ul lor pentru a finanţa descoperirea şi distribuţia vaccinului pentru COVID-19, avertizând că investiţiile actuale ale statelor în acest sens sunt prea mici, potrivit FT.

Într-un interviu cu Financial Times, Gates a spus că în ciuda stresului economic sub care se află ţările dezvoltate, există o nevoie urgentă de investiţii de ordinul zecilor de miliarde de dolari pentru a putea susţine producţia şi distribuirea unui vaccin care să fie accesibil şi pentru cele mai sărace ţări.

„Când te gândeşti la moduri în care să eviţi îmbolnăvirile în ţara ta, poţi lua o decizie atât umanitară, cât şi în interesul propriu, de a pune la lucru câteva procente (n.r: din PIB), ceea ce se poate dovedi o investiţie înţeleaptă din partea ţărilor bogate”, a spus Gates.

Co-preşedintele fundaţiei umanitare Bill & Melinda Gates a mai spus că „toată lumea se confruntă cu un număr imens de priorităţi. Însă în acelaşi timp, au decis să nu îşi impună limitările bugetare cu care operau în mod normal”:

Marea Britanie a contribuit cu 250 milioane lire sterline la eforturile Cepi (Coalition for Epidemic Preparedness Innovation) de a dezvolta un vaccin pentru COVID-19. Fundaţia Gates este unul dintre fondatorii Cepi.

În acelaşi timp, Canada, Germania şi Norvegia se numără printre ţările care finanţate cercetarările Cepi pentru un vaccin, anunţând contribuţii în valoare totală de 690 milioane dolari.

Cepi, care este o alianţă a guvernelor, sectorului privat şi al fundaţiilor de caritate, desfăşoară în prezent opt proiecte diferite de dezvoltare a unui vaccin pentru COVID-19 şi a făcut un apel, întrucât mai are nevoie de 2 miliarde de dolari pentur a finaliza cercetările.

În timp ce guvernul american nu a contribuit în mod direct la proiectul Cepi, a finanţat cu aproape jumătate de milion de dolari cercetările companiei Johnson & Johnson şi a mai încheiat un acord şi cu compania Moderna – însă valoarea nu a fost anunţată. Moderna colaborează cu Cepi pentru unul dintre cele opt proiecte de vaccin.

În sectorul privat, mai multe companii gigant au intrat în cursa pentru a dezvolta un vaccin, inclusiv jucători precum Sanofi, GSK, Pizer şi British American Tobacco. Grupurile germane de biotehnologie BioNTech şi CureVac au anunţat, de asemenea, că lucrează la un vaccin potenţial.

Bill Gates a spus că este vital pentru ţările bogate să susţină dezvoltarea primului vaccin din lume pentru coronavirus.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.