Business sportiv

Business sportiv. Sporturile de nişă pot deveni o piaţă atractivă. Investiţiile în infrastructură se ridică la 50.000 de euro, iar amatorii vin în număr tot mai mare

30.07.2023, 11:54 Autor: Miruna Diaconu

Squash-ul, badmintonul sau pickleball-ul sunt câteva din sporturile care au devenit tot mai populare în rândul sportivilor amatori Deşi sunt puţine cluburi în piaţă, potenţialul pieţei este mare.

Investiţiile mici în infrastructura dedicată sporturilor de nişă ar putea fi un avantaj care să facă din aceste sporturi o piaţă tot mai atractivă pentru investitori, precum şi pentru sportivii amatori.

Squash-ul, badmintonul şi pickleball-ul sunt câteva din sporturile care au devenit tot mai populare în rândul sportivilor amatori, iar investiţiile într-un teren pentru unul din aceste sporturi sunt între 10.000 euro şi 50.000 euro.

Sportul corporatiştilor - squash-ul – a devenit tot mai popular în rândul românilor, având o cerere în creştere în ultimii ani. Investiţia într-un teren de squash se ridică la 25.000 de euro, însă se mai adaugă şi costurile pentru amenajarea vestiarelor şi altele. Pe piaţă există doar câteva cluburi care au cel puţin un teren de squash, multe dintre ele fiind în Bucureşti.

Costurile pentru un teren de badminton cresc la circa 52.000 de euro, un sport care atrage atât amatorii, cât şi performanţa. Pentru prima oară în istoria badmintonului românesc, anul trecut echipa României formată din Daria Gherasim şi Cristina Sîrbu a câştigat titlul la Jocurile Europene la dublu fete, categoria U15, iar jucătorul român Collins Filimon se apropie de intrarea în Top 100 mondial.

Cu toate că începe să se contureze o piaţă a badminton-ului, însă e mult prea la început, cei care au ales să investească până acum în badminton au făcut-o din pasiune.

Un alt sport de nişă, foarte nou pe piaţa locală, este pickleball-ul, care devine tot mai interesant pentru cluburile sportive locale, dar şi pentru oamenii care doresc să îl practice.

Pickleball-ul combină elemen­tele din tenis de câmp, tenis de masă şi badminton, poate fi practicat de persoanele de aproape toate vârstele. Investiţia într-un teren de pickleball este între 7.000 şi 10.000 de euro, în funcţie de suprafaţa aleasă şi de tipul de amenajare.

Pickleball-ul a devenit un sport tot mai popular în SUA, însă în România a apărut abia în 2018-2019, când au fost amenajate câteva terenuri de pickleball în Constanţa, însă încep să apară cluburi care să investească exclusiv într-un astfel de teren. Sportul se adresează oamenilor de toate vârstele, iar costurile pentru practicarea sa sunt mai mici în comparaţie cu alte sporturi

Chiar dacă businessurile sporturilor de nişă nu au venituri foarte mari, principalul motiv comun al antreprenorilor din acest segment pentru care aleg să meargă mai departe este pasiunea, cât şi dorinţa de a dezvolta şi a populariza aceste sporturi.

Spre deosebire de sporturile de masă, cele de nişă nu au puterea de a convinge marile companii să le sprijine financiar, ceea ce ar putea face dificilă dezvoltarea economică fără o promovare agresivă a acestor sporturi în rândul amatorilor.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet