Business sportiv

Business sportiv. Sport news. Cursa de ciclism L’etape Romania by Tour de France va fi organizată pe 27 august în Bucureşti. Sunt aşteptaţi peste 2.000 de participanţi

11.08.2023, 00:03 Autor: Miruna Diaconu

Bucureştiul va fi gazda L’etape Romania by Tour de France, cea mai renumită cursă de ciclism din lume dedicată amatorilor şi pasionaţilor, care va avea loc pe data de 27 august. Astfel, Bucureştiul îşi închide câteva străzi pentru maşini, fâcând loc bicicletelor.

Cursa se află la cea de-a doua ediţie, prima a avut loc în 2022, România fiind a 20-a ţară inclusă în acest circuit.

Cursa are trei trasee, anume City Adventure, cu o lungime de 14 kilometri şi este detinată amatorilor, dar şi copiilor de peste 8 ani, The Ride, care se va întinde pe o distanţă de 42 de kilometri, şi The Race, care are 85 de kilometri şi este alcătuit din două bucle The Ride. Evenimentul este organizat de compania românească Media Production Group în parteneriat cu Amaury Sport Organisation, care se ocupă de Tour de France.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet