Business sportiv

Business sportiv. Ce impact are sprijinul financiar pe care o companie îl oferă unui club sportiv? Academia Hagi a reuşit să îşi dubleze numărul de copii după parteneriatul cu OMV Petrom

27.10.2023, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

OMV Petrom va susţine activitatea academiei cu 2,4 milioane euro în următorii trei ani, ceea ce reprezintă jumătate din costurile academiei.

Unul dintre cei mai importanţi piloni în dezvoltarea unui club sportiv este sprijinul financiar, de care multe cluburi sportive din România duc lipsă. Statul sprijină foarte puţin spre deloc cluburile sportive, iar singura speranţă, de cele mai multe ori, rămâne mediul privat. Parteneriatul dintre OMV Petrom şi Academia Gheorghe Hagi, care a fost prelungit pentru încă trei ani, a fost început în 2020, iar de atunci şi până acum, academia a înregistrat o dublare a numărului de copii înscrişi.

„Odată cu semnarea primului parteneriat, numărul copiilor s-a dublat, asta vrem să facem în continuare, să creştem numărul copiilor, când ai un brand cum este OMV Petrom pe tricou ne obligă foarte mult şi ne inspiră foarte mult să facem performanţă. Acest lucru a fost validat şi la nivel internaţional pentru că la congresul FIFA, academia noastră a fost dată exemplu la nivel mondial“, spune Gică Popescu, preşedinte Farului Constanţa.

Academia a ajuns la circa 300 de copii legitimaţi, de la 120 de tineri sportivi. De asemenea, în acest timp, academia a reuşit să înfiinţeze echipe de fotbal feminim, să achiziţioneze echipamente sportive şi medicale, cât şi să construiască un nou teren sintetic de antrenament.

OMV Petrom va susţine activitatea academiei cu 2,4 milioane euro în următorii trei ani, ceea ce reprezintă jumătate din costurile academiei, spune Gică Popescu.

Pe lângă OMV Petrom, Academia Gheorghe Hagi este susţinută şi de Pepsi, MAN, Nike şi Banca Transilvania.

„Sportul are nevoie de parteneri, pe lângă partea de performanţă este şi partea socială. Cu cât avem mai mulţi parteneri, devenim mai puternici. Vrem să continuăm ce am făcut până acum, vrem să vină mai mulţi copii pentru că acum toată Dobrogea are nevoie de această academie, care la rândul ei  se dezvoltă şi în plan de infrastructură, o să avem mai multe terenuri pentru că numărul de copii a devenit mai mare. Vrem să devenim mai competitivi în plan de infrastructură, iar apoi să continuăm ce am început“, spune Gheorghe Hagi, fondatorul academiei.


Gheorghe Hagi, fondatorul academiei: Vrem să continuăm ce am făcut până acum, vrem să vină mai mulţi copii pentru că acum toată Dobrogea are nevoie de această academie, care la rândul ei se dezvoltă şi în plan de infrastructură, o să avem mai multe terenuri pentru că numărul de copii a devenit mai mare.


Academia va asigura accesul la şapte terenuri de antrenament şi un teren pentru jocurile oficiale şi va continua dezvoltarea bazei sportive prin construirea unui nou teren de antrenament cu baloane încălzite pentru efectuarea antrenamentelor pe timpul iernii.

Academia Gheorghe Hagi a fost înfiinţată în 2009 şi este una dintre cele mai importante surse de tineri jucători de valoare din România. Se adresează copiilor începând cu vârsta de 7-9 ani, care sunt selecţionaţi la nivel naţional şi care sunt instruiţi folosind cele mai bune practici internaţionale în ceea ce priveşte motivaţia, alimentaţia, condiţiile de antrenament etc. AGH a fost declarată cea mai bună academie de fotbal din România de către Federaţia Română de Fotbal.

„Mi-am dorit să am o academie care să aibă o singură strategie, aceea de a descoperi copii foarte buni şi să facă performanţă, aceştia suntem noi şi în continuare vrem să ne dezvoltăm. Când mă uit la jucătorii seniori, îmi vine să mă las de treabă, dar apoi mă uit la copii şi îmi revine speranţa“, mai spune Gheorghe Hagi.

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet