Business sportiv

Business sportiv. Booksport, platformă de rezervări sportive care adună peste 250 de terenuri de sport, se află în discuţii cu potenţiali investitori pentru accelerarea creşterii businessului

29.09.2023, 00:05 Autor: Miruna Diaconu

Booksport, platformă de rezervări ale terenurilor de sport, se află în discuţii cu investitori pentru eventuale finanţări care să contribuie la dezvoltarea platformei. Booksport a fost deschisă în septembrie 2020 de  Andrei Dragomir, Radu Popa şi Sebastian Stoichiţă.

Platforma numără astăzi 250 de terenuri de sport active, multe dintre ele fiind de tenis, din cadrul a 80 de cluburi diferite.

„Pe parcursul anului 2022, veniturile noastre au fost de aproximativ 12.000 de euro. Deşi această sumă poate părea modestă, ne-am concentrat în principal pe extinderea şi consolidarea poziţiei noastre pe piaţă. În momentul de faţa ne autofinanţăm, dar avem şi discuţii active cu potenţiali investitori pentru a accelera creşterea“, spune Andrei Dragomir, cofondator al platformei Booksport.

Booksport este o platformă de rezervare prin care oamenii îşi pot căuta o bază sportivă şi să îşi rezerve un interval orar în care pot practica un sport. Platforma are listate mai multe baze sportive din ţară. Booksport a fost înfiinţată de Radu Popa, antrenor de tenis, şi doi IT-işti, Sebastian Stoichiţă şi Andrei Dragomir. Deşi cele mai multe terenuri listate pe platformă sunt de tenis, oamenii pot găsi pe Booksport şi sporturi precum fotbal, squash, tenis cu piciorul, tenis de masă, precum şi schi, snowboard şi echitaţie.

În cei trei ani de prezenţă pe piaţă, Booksport a intermediat  17.000 de rezervări şi a ajuns la peste 6.000 de membri activi, utilizatori ai platformei care îşi rezervă constant un teren de sport. „Cererea pentru serviciile noastre de rezervare online a crescut semnificativ. Doar în primele opt luni din 2023 am înregistrat o creştere de 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Acest trend sugerează o înclinaţie tot mai mare a publicului către serviciile digitale şi o acceptare a noii modalităţi de a rezerva terenuri sportive“, spune el.

Booksport rezolvă una dintre problemele pieţei sportive dedicate amatorilor, anume necesitatea de a rezerva online un teren de sport în proximitatea oamenilor. Astfel, oamenii îşi pot alege un teren de sport în proximitatea lor, să îşi aleagă un interval orar preferat şi să facă plata online.

„Ne bucură faptul ca digitalizarea pe care noi o oferim penetrează piaţa din ce în ce mai mult. Observăm o rată mare de retenţie, de peste 60%, şi un feedback pozitiv din partea utilizatorilor şi a cluburilor. Focusul rezervărilor este pe orele de după programul de lucru, astfel că intervalul 18-21 este cel mai căutat. În weekend se inversează tendinţa şi cel mai căutat interval orar este 10-15. Observăm totodată şi folosirea cu preponderenţă a aplicaţiei de mobil pentru achiziţia de servicii“, explică Andrei Dragomir.

Antreprenorul spune că dorinţa iniţială a fost să convingă cât mai multe cluburi să se înroleze în platformă, deşi a existat o reticenţă iniţială din partea proprietarilor de terenuri de sport, lucrurile au început să meargă tot mai bine. Planul de viitor este de a avea cât mai multe terenuri listate pe platformă.

„Platforma a fost gândită din start să acopere o mare varietate de sporturi prin configurarea modulelor create, avem servicii ce pornesc de la închirierea terenurilor de sport până la rezervarea orelor cu instructori de schi şi snowboard. Ne vom îndrepta atenţia în perioada următoare către sporturile unde plata serviciilor se face pe bază de taxă de intrare sau abonament“, mai spune Andrei Dragomir.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea Superbet