Business Internaţional

Zona euro se apropie de deflaţie, boala care sufocă de 15 ani economia japoneză

Zona euro se apropie de deflaţie, boala care sufocă de...

Autor: Bogdan Cojocaru

14.08.2014, 00:03 2666
Inflaţia din Germania, cea mai mare economie europeană, a decelerat în iulie la minimul ultimilor patru ani, iar preţurile din Franţa, a doua economie ca mărime din Europa, au scăzut abrupt, trezind temeri că zona euro se apropie de deflaţie, o „afecţiune“ care poate paraliza economiile.

PIB-ul Japoniei, ţară care se confruntă de 15 ani cu deflaţia, s-a prăbuşit cu 6,8% în al doilea trimestru, în ritm anualizat. Economia niponă s-a contractat cu 1,7% în al doilea trimestru comparativ cu primul, ceea ce reprezintă cel mai accentuat ritm de scădere de după cea provocată de seismul şi de tsumamiul devastator din luna mai 2011. Prăbuşirea vine după ce guvernul a majorat o taxă pe consum de la 5% la 8% şi în pofida strategiei îndrăzneţe „Abenomics“ a premierului Shinzo Abe, care presupune creşterea lichidităţii, dereglementarea şi încurajarea deprecierii yenului pentru ajutarea exporturilor.

În Germania, inflaţia anuală a decelerat la 0,8%, cel mai redus ritm de după februarie 2010, după ce a atins 1% în iunie. Ţinta de inflaţie a BCE este de puţin sub 2%. Lună la lună, preţurile au urcat cu 0,3%. În Franţa, preţurile au scăzut cu 0,3% în ritm lunar şi s-au majorat cu 0,5% în ritm anualizat.

Deflaţia, considerată de unii analişti cea mai mare ameninţare pentru zona euro, va face ca datoriile suverane să fie mai greu de plătit. De asemenea, deflaţia presupune nu doar reducerea preţului bunurilor, ci şi al muncii, adică a salariilor, şi al capitalului, al dobânzilor. Într-o economie deflaţionistă puterea de cumpărare poate să scadă şi se reduce consumul deoarece indivizii tind să amâne achiziţiile în aşteptarea unor preţuri şi mai mici. Profiturile companiilor scad, iar afacerile reduc investiţi­ile şi numărul locurilor de muncă. Deflaţia duce la creşterea costului real al serviciului datoriei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO