Business Internaţional

Zona euro: Motorul economiei funcţionează, dar drumul către recuperare este unul dificil

Zona euro: Motorul economiei funcţionează, dar drumul...

Autor: Catalina Apostoiu

08.09.2020, 00:06 304

Producătorii din cea mai mare economie a zonei euro, cea germană, şi-au crescut producţia pentru a treia lună consecutiv, deşi ritmul creşterii a încetinit considerabil în iulie, scrie Bloomberg.

Producţia industrială a avansat cu 1,2%, sub aşteptările economiştilor. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate de producătorii auto.

Firmele industriale puternic afectate de criză se aşteaptă la o creştere uşoară a producţiei în lunile următoare, relevă un sondaj al institutului ifo. Indicatorul ifo a avansat la 15,4 puncte în august de la 14,3 puncte în iulie.

Ministrul german al economiei a arătat că industria ţării a revenit în proporţie de aproape 90% la nivelurile de dinaintea crizei, acesta anticipând că o întărire a încrederii şi scăderea numărului de muncitori pe contracte pe termen scurt vor susţine în continuare revenirea economiei, deşi procesul va fi unul de durată. Un raport separat de la sfârşitul săptămânii trecute a indicat o încetinire a cererii consemnată de fabrici.

Economia germană, motorul economiei zonei euro, încearcă să recupereze terenul pierdut în lunile de carantină în care fabricile au fost închise şi mulţi muncitori trecuţi în şomaj tehnic. Deşi economia a consemnat o revenire puternică pe timpul verii, preşedintele Bundesbank Jens Weidmann a încercat să tempereze optimismul, argu­mentând săptămâna trecută că revenirea va fi una de durată şi anevoioasă.

Unii indicatori recenţi sugerează că ritmul însănătoşirii a început să slăbească în unele părţi ale zone euro pe fondul reluării creşterii cazurilor de îmbolnăvire şi temerilor privind potenţiale noi restricţii.

Perspectivele caracterizate de nesiguranţă vor fi luate în discuţie de oficialii BCE care se vor reuni în această săptămână. Majoritatea economiştilor anticipează că aceştia vor menţine politica neschimbată, deşi aceştia se aşteaptă la o nouă accelerare a achiziţiilor de active înaintea sfârşitului de an.

Optimismul investitorilor din zona euro a crescut pentru a cincea lună consecutiv în septembrie, atingând cel mai ridicat nivel din februarie, potrivit Reuters. Indicatorul Sentix pentru zona euro a avansat la -8,0 de la -13,4 în august.

Indicatorul privind situaţia actuală a urcat la -33,0 de la -41,3 în august, cel mai ridicat nivel din martie.

Totuşi, „recesiunea nu a fost depăşită încă“, a avertizat Manfred Huebner, managing director al Sentix.

De optimism a dat dovadă şi ministrul italian al finanţelor, Roberto Gualtieri, acesta anunţândcă economia Italiei se va redresa mai puternic decât estimările iniţiale în trimestrul trei, potrivit Bloomberg.

Avansul PIB-ului italian va depăşi nivelul estimat de guvern în ultimul plan financiar, de 9,5%, a declarat Gualtieri. Chiar şi aşa, PIB-ul nu va reveni la nivelul de dinaintea crizei mai devreme de 2022, a adăugat acesta.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO