Business Internaţional

Zona euro intră din nou sub presiunea agenţiilor de rating: Moody’s ameninţă triplul-A al Franţei

Zona euro intră din nou sub presiunea agenţiilor de rating: Moody’s ameninţă triplul-A al Franţei

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy însoţit de ministrul de finanţe François Baroin (dr.) şi de ministrul muncii Xavier Bertrand (stg.) se simt tot mai ameninţaţi de perspectiva unei retrogradări a ratingului Franţei. Sarkozy i-a cerut cancelarului german Angela Merkel ca FESF să fie folosit la recapitalizarea băncilor franceze pentru ca ţara să îşi poată menţine calificativul triplu-A, în timp ce Francois Baroin a spus că guvernul va face „tot ce îi va sta în puteri” pentru ca ratingul Franţei să nu fie retrogradat.

Autor: Paul Comşa

19.10.2011, 00:05 399

Agenţia Moody's ame­ninţă ratingul de credit triplu-A al Franţei după ce a anunţat că ar putea atribui o perspectivă "negativă" calificativului ţării şi ali­men­tează temerile cu privire la conta­minarea pieţelor financiare.

Departe de a se lumina după angajamentele luate de miniştrii celor mai dezvoltate economii din lume (G20), tabloul economic al zonei euro devine tot mai întunecat, scrie Les Echos. După "duşul rece" din ajun, când oficialii germani au declarat că summitul Uniunii Europene (UE) de duminică nu va asigura o "soluţie definitivă" pentru a combate criza datoriilor, investitorii sunt loviţi din plin de avertismentul lansat de Moody's asupra datoriilor suverane franceze.

Spectrul unei retrogradări a ratingului celei de-a doua economii a Europei (cu un PIB în 2010 de 1.900 mld. euro) atacă temelia zonei euro, exact în momentul în care liderii europeni pregătesc măsuri pentru a proteja sistemul financiar al regiunii de un eventual default al Greciei.

Fără ratingul triplu-A al Franţei, întregul edificiu al pachetului de salvare pentru economiile periferice ale zonei euro s-ar dezechilibra şi ar pune mai multă greutate pe umerii Germaniei, unde se manifestă deja o opoziţie puternică împotriva programelor de bailout.

Săptămâna trecută, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a cerut la întâlnirea cu cancelarul german Angela Merkel ca mecanismul european pentru stabilitate financiară (FESF) să fie folosit pentru recapitalizarea băn­cilor franceze tocmai în ideea ca ţara să îşi poată menţine ratingul triplu-A, în vreme ce Germania consideră că sumele din fond trebuie folosite doar în ultimă instanţă, ca măsuri excepţionale.

Franţa beneficiază în prezent de cel mai bun calificativ posibil din partea Moody's (un "AAA") şi a celorlalte agenţii de rating Standard & Poor's şi Fitch Ratings. Ratingul îi permite să se împrumute din pieţe în condiţii favorabile pentru a-şi finanţa deficitele bugetare. Dacă perspectiva califi­cati­vului Franţei este revizuită în "ne­gativă", înseamnă că Moody's ar putea să îl retrogradeze pe termen mediu (de regulă la un interval de trei până la doisprezece luni). Franţa ar deveni astfel o nouă mare economie, după SUA, care şi-ar pierde "preţiosul ta­lisman financiar", iar retrogradarea s-ar concretiza în costuri suplimentare de

5 mld. de euro pe an pentru stat, conform estimărilor ministrului francez al bugetului Valerie Pecresse.

Michel Martinez, economist la creditorul francez Societe Generale, consideră că Franţa are capacitatea necesară de a corecta o eventuală încetinire a creşterii economice prin măsuri de limitare a deficitului bugetar, dar spune că guvernul ar trebui să acţioneze până la sfârşitul anului.

"Ajustările trebuie făcute în următoarele trei luni, înainte de campania electorală. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, va fi prea târziu şi ţintele de deficit pentru 2012 nu vor fi respectate", a afirmat economistul francez, citat de CNBC.

Ministrul francez de finanţe François Baroin a dat asigurări că guvernul va face "tot ce îi va sta în puteri" pentru ca ratingul Franţei să nu fie retrogradat.

Moody's îşi motivează decizia de a atribui perspectivă negativă ratingului Franţei prin faptul că statul are mai puţin "spaţiu de manevră" în privinţa finanţelor publice faţă de perioada care a urmat crizei din 2008. În plus, Franţa ar putea fi nevoită să se confrunte cu alte chestiuni în următoarele luni, precum creşterea sprijinului acordat ţărilor cu probleme din zona euro şi sistemului bancar autohton, potrivit comunicatului agenţiei. Totodată, Franţa are cea mai slabă situaţie dintre ţările cu rating triplu-A, având cea mai mare datorie publică dintre ele, însă serviciul datoriei este mic în raport cu veniturile guvernului.

Indicele CAC 40 al bursei de la Paris este în coborâre cu 1,2% după avertismentul Moody's privind ratingul Franţei. Agenţia de rating a plasat Franţa sub evaluare pentru trei luni şi ar putea atribui ţării perspectivă negativă dacă costurile de susţinere a băncilor şi a statelor cu probleme din zona euro vor pune prea multă presiune pe buget.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO