Business Internaţional

Zona euro: companiile învaţă să se adapteze pentru a supravieţui

Zona euro: companiile învaţă să se adapteze pentru a...

Autor: Catalina Apostoiu

23.11.2020, 00:05 176

Cu ratele de îmbolnăvire depăşindu-le cu mult pe cele raportate în timpul primului val al pandemiei, cea mai mare îngrijorare pentru strategii europeni este că restricţiile impuse companiilor cu probleme le-ar putea aduce pe acestea în pragul falimentului, punând presiune pe sistemul bancar al regiunii. Însă micile companii care au supravieţuit primului val devin creative pentru a face faţă şi celui de-al doilea val şi impactului pe termen lung al pandemiei.

În faţa perspectivei unei noi recesiuni şi nesiguranţei privitoare la durata crizei, firmele se luptă să-şi păstreze clienţii existenţi şi vânează unii noi pentru a se menţine pe linia de plutire, scrie Bloomberg. Multe au învăţat de pe urma dureroasei experienţe a primului lockdown să navigheze unele dintre schimbările drastice pe termen lung aduse de virus în ceea ce priveşte munca şi comportamentul consumatorilor.

Pentru unele, însă, opţiunile de adaptare sunt limitate. Multe se luptă cu disperare să limiteze daunele până la sosirea unui vaccin, iar lupta nu este una uşoară. Un raport McKinsey arăta recent că unu din cinci proprietari de com­panii mici se teme că va intra în incapacitate de plată a unui împrumut. Mai mult de jumătate se tem că businessul lor nu va supravieţui mai mult de cinci luni.

Ca reacţie, grupurile de lobby cer susţinere guverna­mentală suplimentară. Susţinerea oferită de guverne, dublată de politica monetară ultraacomodativă a BCE, au reuşit până acum să evite un val major de falimente sau pierderi de locuri de muncă.

După ce a fost lovit mai dur decât alte economii avansate de primul val, blocul şi-a revenit parţial în T3, însă este acum aşteptat să treacă printr-o recesiune în W. Durerea economică ce va rezulta ar putea avea consecinţe majore, în special pentru companiile de servicii, scrie Financial Times.

Cu mai multe vaccinuri aproape să intre în producţie, cel puţin există o speranţă, însă oficialii UE sunt îngrijoraţi în legătură cu cicatricile ce vor fi provocate înainte ca viaţa să revină la un oarecare normal.

„Firmele care au supravieţuit până acum ar putea decide că a rămâne deschise nu mai are nicio logică de business“, avertiza recent Christine Lagarde, preşedinta BCE.

Lorenzo Bini Smaghi, preşedintele băncii franceze SocGen, spune că mulţi retaileri şi restaurante speră că lockdownurile vor fi ridicate în decembrie, pentru că aceştia contează pe Crăciun pentru a le salva. Acesta avertizează însă că dacă acest lucru nu se va întâmpla, impactul va fi foarte puternic.

Viitorul companiilor mici este vital pentru zona euro. Acestea constituie coloana vertebrală a economiei regiunii. Companiile cu mai puţin de 50 de angajaţi reprezintă 99% din numărul total al companiilor non-financiare din Europa, notează Bloomberg.

Un sector care rezistă mai bine este cel manufacturier, însă şi aici lucrurile sunt departe de a fi clare. Un sondaj realist de DIHK din Germania a găsit că una din cinci firme de inginerie se confruntă cu presiuni legate de lichiditate. Aproape jumătate îşi restrâng investiţiile.

Anunţurile privind posibile vaccinuri au înseninat perspectivele, însă economiştii se tem că multe businessuri s-ar mai putea prăbuşi până la utilizarea unui vaccin.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO