Business Internaţional

Wizz Air revine la viaţă: Capacitatea din sezonul de vară poate ajunge la 90%-100% din nivelurile pre-pandemie

Wizz Air a zburat 33% din capacitatea pre-pandemie în perioada cuprinsă între aprilie şi iunie

Wizz Air a zburat 33% din capacitatea pre-pandemie în perioada cuprinsă între aprilie şi iunie

Autor: Eduard Ivanovici

01.08.2021, 23:02 249

Operatorul low-cost Wizz Air se aşteaptă să atingă în iulie şi august o capacitate de 90%-100% din nivelurile pre-pandemie, în condiţiile în care cererea pentru călătorii continuă să crească în Europa, rezultatele putând fi alimentate din plin de ridicarea restricţiilor impuse de Regatul Unit, conform Reuters.

Autorităţile britanice se pregătesc să elimine în următoarele zile obligativitatea perioadei de carantină pentru călătorii vaccinaţi din Uniunea Europeană. CEO-ul Wizz Air Jozsef Varadi a declarat că mişcarea ar ajuta Marea Britanie să prindă din urmă blocul comunitar.

„Europa continentală a fost mai deschisă în ceea ce priveşte călătoriile şi, drept rezultat, cererea a reacţionat mult mai repede şi intens în timpul verii”, afirmă Varadi, adăugând că Wizz ar putea depăşi până la finalul anului nivelurile înregistrate înainte de criza sanitară, însă rezultatele depind de posibila reaplicare a restricţiilor de circulaţie.

Piaţa britanică reprezintă 15-20% din businessurile Wizz. Compania aeriană şi-a extins recent operaţiunile spre vest, în Marea Britanie şi Italia, şi spre est în Abu Dhabi, continuând să adauge noi aeronave în timpul pandemiei, când majoritatea competitorilor şi-au redus flota de avioane.

În T2, Wizz Air a zburat 33% din capacitatea pre-pandemie, adică un total de 2,95 milioane de oameni, perioadă în care a raportat pierderi nete de 118,7 milioane de euro.

Recent, Ryanair – cel mai mare operator low-cost din Europa – a declarat că va angaja 2.000 de piloţi de-a lungul următorilor trei ani, de vreme ce grupul irlandez intenţionează să atragă din cota de piaţă a rivalilor afectaţi de criza Covid-19.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO