Business Internaţional

Wall Street Journal: Soluţiile de automatizare câştigă tot mai mult teren în timpul pandemiei de Covid-19. Roboţii software au devenit o unealtă de bază în timpul perioadelor de lockdown

Daniel Dines, cofondator şi CEO al UiPath

Daniel Dines, cofondator şi CEO al UiPath

Autor: Eduard Ivanovici

23.09.2021, 12:30 205

Alimentate de pandemie, creşterile înregistrate de adoptarea roboţilor software, dezvoltaţi pentru a prelua sarcinile repetitive din cadrul birourilor, au uşurat extrem de mult o sarcină a directorilor departamentelor de informaţii, scrie The Wall Street Journal, cel mai puternic ziar de business din lume.

Tehnologia – cunoscută drept robotic process automation (RPA) sau roboţi software – a devenit o unealtă de bază în timpul perioadelor de carantină de anul trecut, pe măsură ce companiile americane au încercat să îşi continue operaţiunile de zi cu zi. Multe firme s-au orientat asupra roboţilor pentru a se ocupa de sarcini precum procesarea datelor de salarizare sau completarea rapoartelor de cheltuieli.

Totodată, companiile şi-au îndreptat atenţia asupra unor roboţi mai sofisticaţi pentru a verifica neregulile din contracte sau documente legale complexe, la o viteză mult mai mare decât cea a angajaţilor din regim remote. Astfel, îmbunătăţirea gradului de eficienţă va conduce creşterile înregistrate de piaţa roboţilor software în următorii ani, spune Mihir Shukla, cofondator şi CEO al Automation Anywhere, producător de software-uri RPA.

Automation Anywhere, rivalul UiPath, vrea să se listeze până la finalul anului pe Wall Street

„Majoritatea oamenilor recunosc nevoia de automatizare”, afirmă Shukla, adăugând că boardurile apreciază din ce în ce mai mult respectiva tehnologie.

Firma de consultanţă Gartner se aşteaptă ca piaţa RPA să înregistreze o creştere de două cifre până la finalul lui 2021. De asemenea, firma de cercetare estimează că veniturile globale ale sectorului vor ajunge anul acesta la 1,89 miliarde de dolari, plus 19,5% faţă de 2020.

La nivel internaţional, până la 40% din companii şi-au majorat gradul de utilizare a roboţilor software şi altor forme de automatizare, mişcări efectuate pe fondul efectelor generate de pandemie, conform companiei de date International Data Corp. În prezent, industria este condusă de UiPath, cel mai valoros startup IT cu origini în România, urmat de Automation Anywhere şi grupul britanic Blue Prism.

Anul trecut, UiPath obţinea peste 10 clienţi corporate în fiecare zi, un ritm mult mai bun prin comparaţie cu 2019. Alături de alte businessuri, peste zece bănci şi creditori au folosit roboţii software ai UiPath pentru a procesa fluxurile de cereri de împrumut, efectuate de micile companii sub programul federal Paycheck Protection.

Shukla spune că directorii departamentelor de informaţii sunt nevoiţi să le ofere strategii pe termen lung directorilor executivi şi membrilor boardurilor, scoţând în evidenţă modul în care roboţii software vor transforma companiile în viitorul apropiat.

„Ori vor înţelege, ori nu vor putea supravieţui”, spune CEO-ul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO