Business Internaţional

Vulturii se reped la pradă: British Airways şi Lufthansa luptă cot la cot pentru Air Berlin, companie în lichidare

Vulturii se reped la pradă: British Airways şi...

Autor: Catalina Apostoiu

21.09.2017, 00:00 348

În condiţiile în care creditorii Air Berlin se pregătesc să decidă cine va fi norocosul cumpărător al companiei aeriene insolvente, IAG, holdingul care deţine British Airways, Iberia, Vueling şi Aer Lingus, a venit cu o ofertă care rivalizează cu cea formulată de compania germană Lufthansa, au declarat surse din cadrul industriei  pentru Handelsblatt.

„Lufthansa s-a pregătit excelent şi a prezentat o ofertă foarte bine fondată, însă oferta formulată de IAG ar putea rivaliza serios cu cea a Lufthansa“, au declarat sursele citate. Nu se ştie de ce părţi din Air Berlin este interesat IAG şi nici preţul oferit, însă compania doreşte probabil să pună mâna pe divizia low-cost Niki.

Willie Walsh, CEO al holdingului, deţine deja două companii aeriene low-cost. Decizia privitoare la cine va cumpăra ce va fi anunţată pe 25 septembrie, la o zi după alegerile din Germania. „Este clar că unele părţi vor fi lăsate deoparte şi va fi probabil nevoie ca acestea să fie lichidate“, a declarat o sursă familiară cu situaţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO