Business Internaţional

Volkswagen, cel mai mare angajator privat din Europa, spune că nu se află în situaţia în care să crească salariile angajaţilor: „Nu am observat indicatori de tensiune în ceea ce priveşte inflaţia din pieţele noastre”

Volkswagen, cel mai mare angajator privat din Europa,...

Autor: Eduard Ivanovici

09.05.2021, 09:07 152

Volkswagen – cel mai mare angajator din sectorul privat european – a declarat că nu este nevoit să mărească salariile angajaţilor, consolidând estimările băncilor centrale conform cărora este puţin probabil ca recuperarea economică zonei euro să fie afectată de inflaţia preţurilor combustibililor, conform Financial Times.

„Nu am observat indicatori de tensiune în ceea ce priveşte inflaţia din pieţele în care operăm. Este greu de spus acum dacă lucrurile se vor schimba”, spune Arno Antilitz, director monetar VW.

Declaraţiile sale reiterează afirmaţiile principalului economist al Băncii Centrale Europene (BCE), Philip Lane, cu privire la decizia companiilor de a mări sau nu preţurile în viitorul apropiat.

În prezent, traderii se tem că marile stimulente financiare şi fiscale de pe cele două părţi ale Atlanticului ar putea genera o creştere substanţială a nivelului de inflaţie odată ce vor fi ridicate măsurile de distanţare în Statele Unite şi majoritatea ţărilor europene.

Totuşi, economiştii presupun că presiunile inflaţioniste vor dispărea în 2022 ca urmare a resuscitării pieţei muncii, amânând orice creştere considerabilă a preţurilor. Potrivit estimărilor BCE, inflaţia din zona euro va scădea din nou la pragul de 1,4% în 2023.

Citiţi continuarea pe www.businessmgazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO