Business Internaţional

Visul american al independenţei energetice prin revoluţia şistului se împiedică de realitate

Visul american al independenţei energetice prin...

Autor: Bogdan Cojocaru

24.04.2014, 00:04 1674
Dezvoltarea tehnologiei fracturării hidraulice şi a forării orizontale a pus la dispoziţia Americii resurse masive de petrol şi gaze de şist la care altfel n-ar fi avut acces, iar această abundenţă l-a încurajat pe preşedintele Barack Obama să promită un deceniu al gazelor naturale, iar pe mulţi, în special pe politicieni, să viseze la independenţa energetică a ţării. Însă rea­litatea economică şi geologică su­gerea­ză tot mai mult că petre­ce­rea nu va dura atât de mult pe cât speră majoritatea americanilor, scrie Bloomberg.

În cea mai mare parte a ultime­lor două secole, industria america­nă a petrolului şi gazelor naturale şi-a scos averea din for­maţiuni geo­logice poroase sub­terane din care hidro­carburile puteau fi scoase cu uşu­rinţă la suprafaţă. Cele mai bune din acele exploatări au înce­put să sece în anii 1970, iar im­por­turile au început să crească. Frac­turarea hidraulică şi fo­ra­rea orizontală au permis pro­ducătorilor de petrol şi gaze na­tu­rale să foreze mai adânc şi în for­ma­ţiuni sedimentare mai com­pacte, mai puţin poroase.

Problema apare dacă este analizat ritmul în care se reduce producţia la aceste puţuri noi, neconvenţionale. David Hughes, un veteran cu o experianţă de 32 de ani la agenţia de analiză geologică a Canadei, a calculat că rata medie de epuizare a exploatărilor convenţionale de petrol din întreaga lume este de 5% pe an. Spre com­pa­ra­ţie, rata de epuizare a exploatărilor de petrol de şişt din câmpul Bakken din Dakota de Nord – emblematice pentru „revoluţia“ gazelor şi petrolului de şist din SUA – este de 44% pe an. La unele puţuri, producţia scade cu 70% şi chiar mai mult în primul an.

Puţurile de extracţie a gazelor de şist au ace­leaşi probleme, astfel că produ­că­torii sunt ne­voiţi să sape puţuri noi pentru a com­pen­sa scăderile. Aceasta deter­mină ceea ce Hughes şi alţi critici nu­mesc efor­turi neîntrerupte şi nesustenabile cu cheltuieli de ca­pital tot mai mari în căutarea unui echilibru.

„Cele mai bune locuri sunt de obicei exploatate primele, astfel că, pe măsură ce timpul trece, activi­tăţile de forare se mută în locuri mai dificile. Puţurile costă la fel, dar produc mai puţin şi de aceea trebuie să produci mai mult pentru a compensa scăderile“, a explicat Hughes. Situaţia se com­plică pen­tru pro­du­cători dacă pre­ţurile ga­zelor scad, un preţ mic făcând neren­tabile exploatările. La ac­tualele pre­ţuri, sau chiar un pic mai mari, Hughes estimează că producţia de gaze de şist va continua să crească doar încă patru ani.

Pe acelaşi ton conservator, Art Berman, geolog din Houston, a cerut într-un articol publicat de Oilprice.com reevaluarea estimărilor privind longevitatea „revoluţiei“ şistului în SUA. „Nu am nimic contra şistului, dar să recunoaştem câteva lucruri. Producţia din formaţiunile de şist nu este o revoluţie, ci o petrecere de pensionare“, a scris Berman.

„Revoluţia“ şistului nu este în pericol, deocamdată, dar în niciun caz nu va aduce secolul gazelor naturale promis de Obama. Nici gazele de şist şi nici petrolul de şist nu vor asigura SUA independenţa energetică. Pentru a face acest vis realitate, Statele Unite trebuie să-şi diversifice sursele de energie, să facă eforturi mai mari pentru a-şi creşte eficienţa consumului şi pentru a elimina risipa de energie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO