Business Internaţional

Vinul roşu, printre cele mai bune investiţii ale secolului XX

Investiţiile în vinuri au fost de-a lungul secolului XX mai profitabile decât cele în active precum obligaţiunile guvernamentale sau operele de artă şi chiar timbrele, potrivit unui studiu al unei echipe de cercetători de la  universităţile Cambridge, din Marea Britanie, HEC din Paris şi Vanderbilt din SUA.

Investitorii cu fler de pe piaţa vinurilor de soi au putut înregistra marje medii de profit de 4,1% pe an între 1900 şi 2012. Această rată ar depăşi profitabilitatea investiţiilor în obligaţiuni, în opere de artă sau în timbre. Pe de altă parte, acţiunile britanice au oferit randamente anualizate de 5,2%.

„Viaţa este un pic nedreaptă. Oamenii bogaţi care cumpără asemenea active  –  în cazul de faţă vin – dacă păstrează jumătate din cantitate pentru a o bea şi vând jumătate, este posibil ca jumătatea pe care o vând să acopere costurile pentru jumătatea pe care o beau”, spune Elroy Dimson, profesor la Cambridge Judge Business School.

Cercetarea a luat în considerare date despre 36.271 de tranzacţii având ca obiect cinci tipuri de vin roşu Bordeaux – Haut-Brion, Lafite-Rothschild, Latour, Margaux şi Mouton- Rothschild – realizate de casa de licitaţii Christie’s şi de comerciantul de vinuri Berry Bros & Rudd.

În ultimul secol marjele de profit reale anualizate ale obligaţiunilor guvernamentale britanice au fost de 1,5%, în cazul artei de 2,4% şi de 2,8% pentru timbre, potrivit analizei.

 

Cercetare în sec

Dar au avut ocazia academicienii implicaţi în cercetare să guste din vinurile Premiers Crus de Bordeaux, care se vând cu  8.000 de lire sterline (9.800 euro)?

„Nu, evident că nu. Costă 8.000 lire sticla. Sunt pentru milionari chinezi, nu pentru profesori umili”, spune Dimson.

Recomandarea academicianului pentru investitorii care îşi fac planuri pentru secolul XXI este să investească în whisky.

„Whisky-ul fin ar putea fi următorul trend”, prezice el.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.