Business Internaţional

Vine recesiunea? Economia americană încetineşte dramatic odată cu atenuarea impactului reducerilor de taxe ale lui Trump

Vine recesiunea? Economia americană încetineşte...

Autor: Catalina Apostoiu

01.04.2019, 00:04 1176

Creşterea economiei americane a suferit o încetinire pronunţată în ultimele trei luni ale anului trecut pe măsură ce efectele masivului pachet de reduceri de taxe introdus de Donald Trump îşi pierd din putere. Temerile cresc de asemenea că economia americană a performat chiar mai slab în primul trimestru al acestui an pe fondul disputei comerciale cu China şi al frânării economiei mondiale. Oficialii Fed şi fosta preşedintă a băncii centrale americane nu întrevăd o recesiune, în timp ce unii analişti consideră că următoarea perioadă de criză va fi una mai scurtă şi mai blândă.

Creşterea pe trimestrul patru a fost revizuită în jos la 2,2% de la 2,6%, a anunţat guvernul american, potrivit CNN. Revizuirea a venit după ce cheltuielile consumatorilor, investiţiile companiilor, cheltuielile guvernamentale şi construcţiile de locuinţe au atins niveluri sub estimări.

Analiştii cred acum că creşterea a încetinit probabil la o rată anuală de numai 1,5%, aproximativ jumătate din ritmul din 2018. Economia americană nu va aluneca probabil în recesiune în viitorul apropiat şi nu există motive ca banca centrală americană (Fed) să reducă dobânzile, a declarat Janet Yellen, fosta preşedintă a Fed, potrivit Bloomberg.

Deşi oficialii Fed şi-au redus estimările de creştere economică la o medie de 2,1% pentru 2019, „aceasta nu înseamnă recesiune“, a declarat Yellen.

Preşedintele Fed New York, John Williams, unul dintre strategii de top ai băncii centrale americane, nu consideră că temerile privitoare la riscurile de recesiune semnalate de pieţele de obligaţiuni sunt justificate, potrivit Bloomberg.

„Creştere de 2%, crearea unei multitudini de noi locuri de muncă, un şomaj scăzut, acesta este cel mai probabil scenariu“, a declarat Williams.

Williams a făcut acest comentariu după ce curba randamentelor s-a inversat pentru prima dată din 2007, inversare ce în mod tradiţional a precedat perioade de recesiune. „Inversare a anticipat o recesiune în trecut din motive care nu cred că se aplică astăzi“, a remarcat acesta.

Nici economistul şef al Credit Suisse James Sweeney nu crede că inversarea curbei randamentelor reprezintă semnalul cheie al unei recesiuni. În schimb, investitorii care caută indicii privind momentul apariţiei următoarei recesiuni ar trebui să acorde atenţie sporită pieţei muncii, arată acesta, potrivit CNBC.

Recesiunile au devenit mult mai puţin frecvente în ultimele trei sau patru decenii pentru că „partea ciclică a pieţei muncii“ din SUA este mai redusă acum, a declarat acesta.

Indiferent de momentul în care va veni, următoarea recesiune nu va semăna probabil cu perioada de scădere puternică ce a urmat crizei financiare mondiale, nici ca severitate, nici ca durată, susţine John Kemp, analist Reuters.

Potrivit acestuia, de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, recesiunile au devenit în general mai scurte şi mai blânde.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO